SCM Timișoara a suferit al treilea eșec consecutiv din ultima săptămână. După eliminarea din sferturile de finală ale Cupei, de pe terenul lui Dinamo, „leii” au cedat și la Cluj-Napoca, 86-95, în etapa a opta a Grupei Roșii.
Timișorenii au arătat însă mult mai bine în jocul din Ardeal, pe care l-au și început extrem de hotărâți, conducând după primul sfert, 22-21. Treptat, gazdele s-au instalat la conducere și, până la pauza mare, au pus un avantaj de 7 puncte între ele și oaspeții din Banat, 47-40.
Jucătorii lui U BT au continuat recitalul ofensiv, în startul celui de-al treilea act, când au marcat primele 12 puncte ale sfertului și au păstrat ritmul, în ciuda unui run de 12-3 al timișorenilor, de pe finalul acestuia – încheiat 73-54. Ultimele 10 minute au fost mai intense decât se așteptau fanii gazdelor. Timișorenii au avut un plus de energie pe final și cu doar 3 minute rămase din joc reușiseră să se apropie la doar 9 puncte de adversarii lor. Băieții lui Mihai Silvășan nu s-au pierdut însă cu firea și U BT și-a asigurat a cincea victorie consecutivă.
Kyndall Dykes, cu 18 puncte și Alhaji Mohammed, cu 16 – au fost remarcații gazdelor, în vreme ce pentru bănățeni, Sherwood Brown Jr. și Brandon Randolph au încheiat meciul cu câte 20 de puncte fiecare.
Timișiorenii rămân pe 5 în Grupa Roșie și au parte de un meci extrem de important, pe 1 aprilie, acasă, cu BCMU Pitești, ocupanta ultimei poziții, care are însă două meciuri în minus.