SCM Politehnica | Final de sezon regular cu CSM București

77

SCM Politehnica întâlnește CSM București, în ultima etapă a sezonului regular. Bănățenii primesc vizita grupării din Capitală, mâine, de la ora 16:00 și, indiferent de rezultat, nu mai pot urca sau coborî de pe locul 7.

Și asta pentru că Dunărea Călărași a câștigat deja meciul cu HC Buzău și s-a distanțat la 4 puncte, iar Steaua București are cel mai ușor meci al competiției fiind puțin probabil să se ”împiedice” în fața Universității Cluj.

”Am pierdut posibilitatea de a ne bate la un loc mai sus cu mult timp înainte, dar și cu ocazia jocului precedent, de la Focșani. Unor echipe le-ar fi plăcut chiar să pierdem… Abordăm acest meci cu trei probleme medicale: Orbovic revine după o lungă perioadă de absență și sperăm să ne ajute puțin, Cîmpan a revenit și el la antrenamente, însă după cinci zile de pauză cauzată de un virus stomacal. Nu în ultimul rând, Tcaciuc are dureri la mână, dar mă bucur că nu e fractură. Vom lupta și în aceste condiții, chiar dacă avem acești trei jucători, care nu sunt pregătiți sută la sută; pentru lotul nostru e destul de mult”, spune Pero Milosevic, antrenorul deținătoarei Cupei României.

În schimb, CSM București are înaintea jocului 3 puncte avans față de Dinamo, însă dacă pierde la Timișoara, iar Dinamo egalează la puncte, atunci campioana va avea avantajul rezultatelor directe și va porni cu maximum de puncte în a doua fază a competiției interne.

Play-off-ul Ligii Naționale de handbal masculin va reuni echipele clasate la finele sezonului regulat pe primele 8 locuri. Formațiile de pe pozițiile pare formează o grupă, iar cele de pe locurile impare sunt distribuite în cealaltă grupă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.