Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat, marţi, că săptămâna viitoare va fi publicat proiectul referitor la îmbunătăţirea programului Prima Casă.
„Este în lucru o hotărâre de Guvern, pentru că dorinţa Guvernului României este aceea de a aduce mai multe îmbunătăţiri programului Prima Casă, motiv pentru care în următoarele zile o să prezentăm şi public versiunea finală a acestui act normativ, probabil săptămâna viitoare”, a declarat Eugen Teodorovici, la finalul şedinţei de Guvern.
Potrivit acestuia, vor fi modificări referitoare la cursul de finanţare, în primul rând. „Pentru că asta urmărim foarte des şi e un lucru foarte important – şi anume costul de finanţare pentru cei care vor să îşi achiziţioneze o locuinţă”, a spus ministrul de Finanţe.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a promis zilele trecute că vor fi luate măsuri pentru programul „Prima Casă”, astfel încât creditul să fie luat şi rambursat în condiţii mai avantajoase, el precizând că sunt discuţii despre „rate fixe”.
Eugen Teodorovici a mai precizat că, în ceea ce priveşte înlocuirea ROBOR cu noul indice de referinţă în privinţa programului Prima Casă, Ministerul Justiţiei a spus că există temei legal.
„Punctul de vedere al Ministerului Justiţiei pe actul normativ pentru aplicarea noului indice de referinţă şi în cazul programului Prima Casă este foarte clar: temei legal există, deci băncile aplică sau trebuie să aplice acest indice de referinţă”, a declarat Teodorovici. Acesta a mai spus că zilele viitoare va avea o întâlnire cu reprezentanţii băncilor şi ai BNR pentru a discuta despre costurile de refinanţare pentru persoanele care au deja credite.
sursa – adevarul.ro