0.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Schimbări în clasamentul marilor averi din România! Care este distanța între cel mai bogat rămân și cel aflat pe a doua poziție în top

Forbes România a publicat noul top al miliardarilor români pe 2022. Pe primul loc, la o distanţă de peste un miliard de euro faţă de al doilea, se află fraţii Pavăl, care dețin lanţul de magazine Dedeman.

Aceştia au raportat o avere de 16 miliarde, mai exact 3,2 miliarde de lei. Pe locul al doilea, şi aceasta nu mai este o surpriză, se află fostul Number One Miliardari, şi anume Ion Ţiriac.

Fostul tenisman are o avere de 10 mld. lei şi în euro 2 miliarde. Pe locul 3 se află Daniel Dines, fondatorul UiPath, prima companie românească care a fost listată pe Bursa de la New York, specializată în crearea de software. Avere: 1,6 miliarde de euro.

Pe locul 4 se află fondatorii companiei DataBricks, tot din domeniul software ului. Vorbim aici de Ion Stoica și Matei Zaharia. Aceştia au o avere de 7,6 mld. lei, mai exact 1,5 miliarde de euro.

Deşi 2022 a fost un an greu economic, miliardarii româniei nu au fost afectaţi. Din contră, numărul celor care deţin peste 500 de miliarde de lei a crescut cu 5, de la 50 la 55.

O dublare față de perioada pre-pandemie și o triplare comparativ cu acum un deceniu. În total, averea acestora adunată la un loc atinge pragul impresionant de peste 110 miliarde de lei, spune Forbes.

Sursa: https://www.antena3.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :