7.6 C
Timișoara
marți 19 noiembrie 2024

Schimbare uriașă în favoarea șoferilor plătitori de asigurări auto. Ce se întâmplă cu plata daunelor de acum înainte

Şoferii vor putea să se adreseze companiei cu care au încheiat o poliţă RCA pentru a beneficia de despăgubiri în cazul unui accident, urmând ca firma să îşi recupereze banii de la asigurătorul persoanei vinovate, arată un proiect de ordonanţă de urgenţă publicat marţi de Ministerul Finanţelor. Este de remarcat faptul că decontarea directă se va putea face în cazul în care prejudiciile sunt aduse doar vehiculelor, nu şi persoanelor.

Astfel, decontarea directă a poliţei RCA va fi obligatorie, spre deosebire de prezent, când aceasta este facultativă şi costă mai mult. Acum, şoferii îşi recuperează daunele de la asigurătorul vinovatului de accident.

„Se are în vedere protecţia financiară a persoanei prejudiciate, astfel încât să beneficieze de repararea într-un timp cât mai scurt a prejudiciului material suferit. Astfel, consumatorul nu va mai fi nevoit să contacteze un asigurător cu care nu are o relaţie contractuală prealabilă şi pe care nu l-a ales conform propriilor criterii, astfel încât criteriul de alegere a contractului RCA să depindă de alte elemente decât cele referitoare la nivelul preţului asigurării RCA. În al doilea rând, dar la fel de important, este faptul că persoana prejudiciată nu are la dispoziţie aceleaşi instrumente pe care le are propriul asigurător, astfel încât să poată constrânge asigurătorul persoanei vinovate să soluţioneze cazul într-un termen cât mai scurt şi la un nivel just al despăgubirii”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Acum, şoferii se vor adresa pentru plata despăgubirilor propriului asigurător.

Există, totuşi, cinci condiţii cumulative care trebuie îndeplinite pentru ca decontarea directă RCA să funcţioneze, mai precis:

a) accidentele auto se produc pe teritoriul României.

b) vehiculele implicate în accidentele auto sunt înmatriculate/înregistrate în România.

c) prejudiciile au rezultat în urma unui eveniment produs exclusiv între două vehicule.

d) ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la data evenimentului.

e) din accident s-au produs prejudicii exclusiv vehiculelor.

Astfel, în cazurile în care se îndeplinesc în mod cumulativ condiţiile, persoana prejudiciată avizează dauna la propriul asigurător RCA.

Asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate va verifica valabilitatea asigurărilor RCA ale vehiculelor implicate în accident prin interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, iar rezultatul interogării este opozabil ambilor asigurători.

După ce a plătit despăgubirile, asigurătorul RCA al persoanei păgubite va notifica asigurătorul persoanei vinovate cu privire la sumele achitate, prin intermediul unei cereri de rambursare. Asigurătorul celui care a provocat accidentul trebuie să achite sumele în termen de maximum 10 zile de la data notificării cererii de rambursare.

Dacă asigurătorul nu face acest lucru sau dacă diminuează nejustificat cuantumul despăgubirii, acesta va plăti penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire datorate sau la diferenţa de sumă neachitată.

Sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Minunatele tradiții și șezători care se întâlnesc în Banat o dată cu Postul Crăciunului

Postul Naşterii Domnului coboară peste Banat cu tradiţii şi obiceiuri care fac mai frumoase serile şi nopţile tot mai lungi, când toamna se întrepătrunde...

Amnistia fiscală propusă de guvern e doar o picătură de apă într-un ocean. A adus prea puțini bani în vistieria statului până acum

Amnistia fiscală, deși a fost un mecanism popular și a atras un număr mare de contribuabili, nu a generat încasările dorite la bugetul statului. Diferența...

Citește și :