2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Schimbare majoră la admiterea în învățământul superior! Despre ce universitate este vorba

Persoanele care au obţinut în timpul liceului premii sau menţiuni la olimpiadele naţionale şi internaţionale nu mai trebuie să susţină probele scrise, arată regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” în 2018.

„Candidaţii care în perioada studiilor liceale au obţinut distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale (denumit în continuare
M.E.N.) beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea probelor scrise de evaluare a cunoştinţelor, pe locurile finanţate de la bugetul de stat, dacă au fost declaraţi „apt” sau, după caz, „promovat”, la probele eliminatorii şi îndeplinesc celelalte condiţii legale şi criterii specifice pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale M.A.I”, se arată în regulament.

Totodată, aceeași prevedere se aplică și candidaţilor care în perioada studiilor liceale au obţinut distincţii, respectiv premiile I, II, III, menţiune, la olimpiadele şcolare naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale, la disciplinele din cadrul probelor de evaluare a cunoștințelor pentru facultățile unde se înscriu, precum și copiii polițiștilor/ personalului militar rănit sau decedat într-un accident de muncă.

Potrivit regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” în 2018, publicat pe site-ul instituției, concursul de admitere la Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi va avea loc în perioada 31 iulie – 24 august 2018. Concursul are două etape: proba eliminatorie care constă în evaluarea medicală şi evaluarea performanţei fizice și probele scrise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Citește și :