Începutul acestei săptămâni a consemnat în viața politică românească o inițiativă fără precedent în ultimii ani: USR a depus o inițiativă legislativă privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter comunist.
Am scris de nenumărate ori despre ororile, despre mizeria și drama pe care noi, românii, le-am trăit în comunism, sunt membru fondator al ziarului și al Societății Timișoara, am votat doar dreapta românească, dar o asemenea propunere legislativă mi se pare antidemocratică, populistă și contraproductivă. Iar primul lucru la care mă gândesc este că — oricum am lua-o — o lege de acest fel ar pedepsi, înainte de orice, delictul de opinie. Ceea ce, într-o democrație, este de neconceput. Desigur că, imediat după 1989, o asemenea lege ar fi fost de înțeles, dar, acum, la 30 de ani de atunci, justificarea ei devine cam ridicolă. Asta fiindcă „Raportul Tismăneanu” a făcut exact ceea ce trebuia să facă în momentul istoric respectiv: a ars în efigie un sistem și a scris numele celor care au fost lacheii acestui ideologii ucigașe. Nu suntem în niciun pericol în ceea ce privește revenirea comunismului în România, iar garantul cel mai serios a unei asemenea rămâneri definitive în afara ideologiei comuniste este chiar noua clasă politică de îmbuibați cărora capitalismul de stat le vine ca o mănușă. Așadar, din chiar primul articol al proiectului de lege, USR-ul trage cu tunul în ținte inexistente:
„Pentru prevenirea instaurării regimului dictatorial comunist și combaterea incitării la ură, la discriminare și violență pe motiv de diferență de clasă socială prezenta lege reglementează interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter comunist”.
Să nu știe oare parlamentarii că incitarea la ură e pedepsită prin lege în România? Greu de crezut. Iar articolul care prevede „pedepse cu închisoare de la trei la zece ani și interzicerea unor drepturi, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter comunist, aderarea la un astfel de grup sau sprijinirea, sub orice formă, a vreunei asocieri de acest fel” mă face să surâd ușor nostalgic. Asta fiindcă apetitul românilor pentru comunism în perioada interbelică a fost destul de subțirel. Ca să nu mai vorbim că nici măcar disidență social-democrată nu am avut sub ceaușism, iar acum, adică în post-comunism, nu există nici umbră de partid social-democrat. Dar comicul cel mai trist al acestui articol de lege vine din faptul că politicienii români care au furat milioane de euro au binemeritat pedepse de 3–4 ani, evident reduse la jumătate.
Nemiloasă este și lupta cu confecționarea, vânzarea, răspândirea, deținerea în vederea răspândirii de simboluri comuniste, dar și utilizarea în public a simbolurilor comuniste.
Din nou, pedepse cu închisoarea.
Cât privește „negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a crimelor comunismului ori a efectelor acestuia”, aici va fi mare înghesuială. Îmi închipui deja comitete cetățenești anonime ce vor nota orice nuanțe dubioase din spațiul public. De la Ion Iliescu, la filmele lui Sergiu Nicolaescu cu comuniști de pe Prima TV.
Cea mai eficientă metodă de a discredita o idee este să o împingi în ridicol și derizoriu.