Scaunul de director al Direcției Județene pentru Cultură Timiș este ocupat, oficial, de, luni, de Lelica Crișan. Ordinul de ministru care o pune pe aceasta pe funcție, temporar, intră în vigoare chiar de astăzi.
”Conform ordinului MC nr. 1008/11.09.2020, începând cu data de 14.09.2020, până cel mult la data încetării detașării titularului funcției publice de conducere de director executiv, gradul II, al Direcției Județene pentru Cultură Timiș, doamna Lelica Crișan, Șef Birou – Biroul Eficientizare Energetică Blocuri – Direcția Dezvoltare în cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, exercită temporar, prin detașare, fucția publică de conducere temporar vacantă de director executiv , gradul II, al Direcției Județene pentru Cultură Timiș”, a transmis Direcția pentru Cultură Timiș.
Vă amintim că Sorin Predescu, directorul Direcției, a fost detașat la Craiova la mijlocul luniii august. Acesta nu poate fi dat afară pentru că a ajuns pe acest post prin concurs. „Presiunea mi se pare disproporționată și măsura mi se pare la fel. Am mai trecut prin asta și pe vremea PSD. Se pare că nu există nicio diferență de reflex administrativ între PSD și PNL”, spunea, la detașare, pentru Banatul Azi, Sorin Predescu, directorul Direcției pentru Cultură Timiș.