Du-te vino cu elicopterul SMURD dus la Arad de Ministerul Afacerilor Interne. Liderii judeţeni din Timiş şi Arad uită că singurul scop al aparatului de zbor este să salveze vieţi şi îl folosesc pentru o perpetuă luptă politică.
Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea, a ţinut să declare public că omologul său din Timiş, Titu Bojin, încearcă să îşi mascheze eşecurile cu acest scandal între judeţe.
„În ultimele zile s-a făcut multă tevatură pe declarațiile domnului Titu Bojin (PSD), președinte al Consiliului Județean Timiș, conform cărora elicopterul SMURD de la Arad ar urma să fie mutat la Timișoara începând cu luna martie. În primul rând, elicopterul nu este nici al Consiliului Județean Timiș, nici al Consiliului Județean Arad, ci al Ministerului de Interne. În al doilea rând, cred că pesedistul Titu Bojin a început campania electorală, iar acum, prin această declarație, încearcă să-și mascheze nereușitele din fruntea CJT și să potolească furia timișorenilor, după ce a pierdut peste 20 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile”, spune Țolea.
Mai mult decât atât, liderul CJ Arad crede că scandalul este numai o bulă de săpun şi că elicopterul SMURD va rămâne la Arad, indiferent de poziţia lui Titu Bojin.
„Cred, totuși, că elicopterul va rămâne la Arad, pentru că așa s-a decis de la bun început. Consiliul Județean Arad și Aeroportul Arad au asigurat gratuit toate condițiile necesare pentru ca acest elicopter, echipajul și medicii care lucrează pe el, să funcționeze în condiții normale. Nu văd care ar fi motivul pentru ca acest elicopter să fie mutat la Timișoara”, mai precizează președintele interimar al Consiliului Județean Arad.
Elicopterul SMURD a ajuns la Arad în 2011 şi are baza pe aeroportul Arad, însă fiecare ridicare de la sol este plătită de Spitalul Judeţean din Timișoara. Echipajele provin atât din Timiş, cât şi din Arad, dar şi din Bihor şi deservesc toată zona de vest a ţării.
Update: Preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, răspunde acizaţiilor omologului arădean
La scurt de timp de la atacurile preşedintelui CJ Arad, Adrian Ţolea, la adresa lideruli CJ Timiş, Titu Bojin, cel din urmă reacţionează.
„Nu este vorba de nicio campanie. Niciodată elicopterul nu a fost al Aradului. În urma discuțiilor pe care le-am avut la Ministerul de Interne s-a stabilit ca noi să fim de acord să vină elicopterul acasă, cu condiția ca noi să putem sprijini activitatea ISU cu alte utilaje necesare și pentru celelalte județe, inclusiv Aradul. Domnul Țolea ar fi bine să se gândească la el și la ce val l-a adus în acea funcție. Nu am de ce să stau de vorbă cu el. Ar trebui să analizeze ce se întâmplă la el în județ nu să analizeze ce se întâmplă în Timiș, în Bihor sau în Caraș, pentru că și în Arad s-au pierdut multe proiecte europene”, a precizat Titu Bojin.
Citeste şi:
Elicopterul SMURD din Arad va fi adus la Timişoara. Câte ambulanţe vrea să cumpere CJ Timiş
Ceartă între timişoreni şi arădeni pe elicopterul SMURD
Elicopterul buclucaş, disputa online şi… nevasta înfrigurată