2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Scandalul din jurul Capitalei Culturale trebuie tratat cu calm, crede președintele Călin Dobra-video

Cam de două săptamâni au izbucnit în viața publică locală divergențe ce cu greu au fost până acum ținute sub tăcere. Despre Timișoara și statutul său de Capitală Culturală pentru anul 2021 numai de bine.

Nu același lucru se poate spune despre principalii implicați în acest grandios proiect. Totul a început pe față odată cu declarația primarului Robu ce nu a văzut prea bine startul evenimentelor cu un program de circ, fie el chiar și artă contemporană, adus tocmai din Suedia. Pe lângă acest aspect edilul mai crede că au fost lăsați pe din afară cei ce ar fi putut aduce și un important aport financiar Asociației CCE 2021.
Directorul Asociației a mai liniștit puțin scandalul ce mocnea prin declarțiile dânsei foarte calme și înpăciuitoriste. Dar asta nu a durat decât câteva ore până la celebra ședință publică convocată la propunerea lui Nicolae Robu în sala festivă a Consiliului Local unde au participat o seamă de personalități ce sunt implicate în fenomenul artistic local dar și internațional. A fost o seră cu strigături. Au curs acuzațiile sau doar cuvintele grele. S-au adus argumente și contraargumente de tote părțile. Totul s-a terminat cu o binevenită amânare specific românească pentru … altă dată.
Călin Dobra întrebat despre cele legate de CCE 20212 a avut azi un cuvânt liniștire a spiritelor și de indemn la calm. Din poziția sa de lider al unui partid important indeamnă pe toată lumea implicată politic să se detașeze de jocurile politicianiste. Totul trebuie să fie un concurs de idei și fapte ale celor ce știu ce au de făcut. Nu trebuie transformat totul în veșnicul joc de a aduna capital politic. Partidele să se țină departe. Trebuie să primeze interesul local. Timișoara și Timișul trebuie să atragă oameni de cultură și turiști iar nu oprobiul general al celor din afară.

Președintele Dobra, cu toate că CJT a virat fonduri și este membru în acest complex demers cultural deocamdată nu se va implica.
„Am încercat să stăm și vom sta deocamdată departe față de acest scandal. Asta nu înseamnă că nu suntem conectați și nu suntem implicați în acest proiect. La nivelul consiliului județean suntem parteneri în cadrul acestui proiect. Și politic ne-am asumat și am pus urmărul la construcția acestui proiect, prin sprijinul pe care l-am acordat atât din partea grupului de consilieri locali din Timișoara, cât și din partea Consiliului Județean. Îmi doresc foarte mult să nu transformăm acest proiect important pentru județul Timiș și pentru Timișoara într-o dispută politică. Echipa care a câștigat și a dus greul prezentând dosarul de candidatură câștigând această competiție să ducă mai departe acest proiect și să îl implementeze așa cum și-au propus!” crede Călin Dobra.
„Lansez un apel public către toarte partidele politice, să nu transforme acest proiect foarte important pentru județul Timiș într-o dispută electorală și într-o dispută politică”, a mai adăugat președintele PSD Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :