Scandal uriaș în România. La un bal al bobocilor, elevii au avut de ,,trecut” proba sexului oral

934

Scandal în toată regula, după ce pe internet au ajuns la multe imagini de la un bal al bobocilor din Cluj, în care elevii unui colegiu tehnic mimează sexul oral în faţa profesorilor şi a părinţilor, care, teoretic, trebuiau să îi supravegheze.

Potrivit presei clujene, este vorba despre balul bobocilor organizat de Colegiul Tehnic de Comunicaţii „Augustin Maior” din Cluj Napoca.

Site-ului stiridecluj.ro, care şi publică imaginile de la chef, scrie că petrecerea a avut loc pe 20 octombrie, la Clubul Ring din Cluj-Napoca. În timpul unui concurs, fetele au trebuit să desfacă cu gura o banană pe care tinerii o ţineau între picioare şi apoi să o şi înghită.

„Adolescentele de 14 ani au trecutcu brio proba, mimând o partidă de sex oral mai ceva ca într-un film pentru adulţi. Profesorii de la acest liceu erau şi ei de faţă, dar se pare că nu li s-a părut nimic în neregulă cu ce se întâmpla”, arată sursa citată.

De asemenea, la evenimentul la care au participat minori s-a băut pe rupte, dovadă sticlele de alcool care zăceau pe mese.

După ce imaginile au fost preluate de presă, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a solicitat conducerii Colegiului Tehnic de Comunicatii Augustin Maior Cluj-Napoca să facă o anchetă pentru a vedea dacă s-a încălcat regulamentul şi vreunul dintre profesori a fost implicat în organizarea evenimentului.

„Am trimis o notă la Bucureşti prin care precizat că din 2015 am solicitat liceelor să nu se mai implice în organizarea acestor baluri, dacă nu se respectă anumite proceduri. Au fost acuzaţii, pentru că erau implicaţi bani, aşa că am vrut să evităm orice scandal. Balul la care au fost acum probleme a fost organizat de părinţii elevilor. Aceştia au plătit biletele, fiind vorba despre un eveniment privat. Din câte ştiu eu, şcoala nu a fost implicată în niciun fel”, a spus șeful IȘJ Cluj, Valentin Cuibus.

sursa: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.