Scandal pentru bani la o universitate din vestul țării!

640

După o perioadă de relativă acalmie, nemulţumirile au reapărut la Universitatea „Eftimie Murgu”, din Reşiţa, unii profesori acuză conducerea universiţii de abuz în relaţia cu aceştia. Este vorba de cadrele didactice ale Departamentului de Inginerie Electrică și Informatică (DIEI) din cadrul Facultăţii de Inginerie și Management (FIM).

Aceştia susţin că au depus legal și la timp cererile de concediu, ele fiind avizate și aprobate, însă, până acum, nu au primit drepturile salariale cuvenite pe luna august. Mai precis, banii pe concediu legal, aşa cum i-au primit toți ceilalți angajați ai UEMR în data de 15 septembrie. Motivul invocat a fost acela că foaia de prezență (pontajul) întocmită la DIEI conținea o greșeală de completare în rubricile alocate unui cadru didactic care nu a depus Cererea de concediu la DIEI.

„Menționez că foaia de prezență pe luna august conținea exact aceleași simboluri (Co-concediu, în dreptul cadrelor didactice care au depus Cererile de concediu și „-” în dreptul cadrului didactic care nu a depus o astfel de cerere la DIEI) ca și Foaia de prezență pe luna iulie (deci inclusiv invocata greșeală), dispuse după exact aceleași reguli ca și în foaia de prezență pe luna iulie (care a fost acceptată și drepturile salariale cuvenite au fost plătite, inclusiv 6 zile de concediu). Ni s-a comunicat că, deoarece foaia de prezență pe luna august nu a mai fost acceptată, cadrele didactice din DIEI, care au depus legal și la timp cererile de concediu, nu au primit drepturile salariale cuvenite pe luna august”, susţine directorul Departamentului de Inginerie Electrică şi Informatică, prof.univ.dr.ing. Eugen Răduca.

Ca urmare a neprimirii drepturilor salariale cuvenite pe luna august (data plății 15 septembrie), Eugen Răduca a convocat DIEI, într-o şedință de Departament, în 18 septembrie, la care au fost invitaţi decanul FIM, prof.univ.dr.ing. Sava Ianici, prodecanul FIM, prof.univ.dr.ing. Codruța-Oana Hamat, Directorul Direcției Generale Administrativ Financiare din UEMR, lect.dr. Lesconi-Frumușanu (care este și cadru didactic al UEMR), și președintele Sindicatului FIRES, lect. univ.dr. Cristian Rudolf, în fața cărora a fost prezentată (inclusiv video) situația.

Răduca consideră că problema corelării pontajului pe luna august, cu plata drepturilor salariale pe concediu, având în vedere legislația în vigoare (Legea 53/2003 actualizată, Codul Muncii), este una falsă, în condiţiile în care drepturile salariale pe concediu se calculează ca medie a ultimelor trei luni lucrate și, ca atare, este obligatoriu să primești banii pe concediu. Mai mult, indemnizaţia se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.

„În concluzie, se poate constata că banii pe concediu se dau salariatului înainte ca acesta să intre în concediu, deci înainte de a se întocmi orice foaie de prezență pe luna de concediu (foaia de prezență lunară se întocmește în luna următoare celei la care se referă). Concret, în cazul cadrelor didactice din DIEI, banii cuveniți pentru concediu (24 iulie – 3 septembrie) puteau fi virați în conturile acestora încă din 17 iulie 2017, (evident fiind faptul că nu putea exista atunci vreo foaie de prezență pe luna august)”, concluzionează Eugen Răduca.

Conducerea universităţii reşiţene confirmă situaţia creată, în sensul că pe foaia de pontaj nu a existat o precizare clară în dreptul unui profesor din care să rezulte că a fost sau nu în concediu legal de odihnă în perioada respectivă. De aici şi întrebarea dacă acel pontaj, întocmit de directorul de Departament, e întocmit corect ori trebuie clarificat.

„În această dimineaţă vom avea o întâlnire de lucru cu cei de la DIEI, convocată de domnul rector, în care sper să găsim o soluţie corectă şi legală”, a mărturisit prorectorul UEMR, Cristian Chioncel.

Sursa: Argument CS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.