Scandal la grădiniță! Educatoare acuzată că bate copiii și îi închide în dulap

3848
gradinita

Se fac cercetări la Grădiniţa 31 din Oradea, după ce mai mulţi părinţi ai unor copii din grupa mică s-au plâns că educatoarea Mirabela Murg îi bate pe micuţi.

Părinţii susţin că acasă copiii povestesc că educatoarea i-a lovit pe unii dintre ei şi, de asemenea, se tem când o văd pe „doamna”. Părinţii sunt nemulţumiţi şi pentru că educatoarea ar avea metode defel potrivite, precum închiderea copiilor neascultători în dulap.

„Refugiată” în concediu medical

Reclamaţiile părinţilor au fost puse pe masa directorului Liceului German, unitate de care aparţine Grădiniţa 31, încă de anul trecut. „În luna noiembrie, am primit o sesizare din partea unor părinţi care cereau schimbarea doamnei de la grupă. Chestiunea este mai delicată: părinţii spun că, acasă, copiii au spus despre alţi copii că ar fi fost agresaţi. Dar vorbim despre copii de trei ani şi cert este că nu există urme de violenţă asupra copiilor, nu a existat vreo solicitare a unui părinte de emitere a unui certificat medico-legal”, a declarat directorul Nicolae Ungur, miercuri, pentru BIHOREANUL.

Consiliul de Administraţie al şcolii a decis, aşa cum procedează la orice sesizare, constituirea unei comisii de cercetare disciplinară, care să verifice reclamaţia. Totuşi, n-a putut face mai nimic, pentru că educatoarea Mirabela Murg a intrat în concediu medical, iar în această perioadă nu a putut fi cercetată.

„A revenit în prima zi a semestrului II, am avut o discuţie cu dânsa, susţine că acuzaţiile nu sunt adevărate, nu a bătut niciun copil, nu a avut loc vreo agresiune fizică, poate doar a ridicat tonul”, a precizat Ungur. Tot la începutul celui de-al doilea semestru, părinţii – mai mulţi decât la prima reclamaţie – au făcut a doua sesizare scrisă, cerând acelaşi lucru: ca educatoarea să fie schimbată.

„Trebuie să facem cercetarea disciplinară. Nu pot să dau un om afară aşa, pur şi simplu, pentru că au zis copiii ceva acasă sau au plâns. Copiii de vârstă mică plâng”, a spus Ungur. Directorul aşteaptă concluziile comisiei de cercetare, sperând să le primească la finalul săptămânii viitoare.

Citește mai mult pe ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.