Locuitorii din Dumbrăviţa se opun vehement lărgirii drumului care le tranzitează comuna. Autorităţile judeţene, administratorii drumului judeţean 691, au de gând să îl lărgească la 4 benzi pentru a facilita accesul spre autostradă. Însă oamenii se tem de trafic greu, poluare şi nesiguranţa pe stradă pentru copiii lor.
„Am luat credit ca să îmi cumpăr casă în Dumbrăviţa să îmi cresc copiii departe de oraş. Nu vreau sa îmi treaca autostrada prin faţa casei”, spune o localnică.
„Dacă drumul se lărgeşte la 4 benzi vom avea trafic infernal. Vom rămâne şi fără gura de aer curat de la pădure. Vom fi o localitate de toxicomani”, spune un dumbrăviţean.
Autorităţile din Dumbrăviţa par să fie de acord cu oamenii, dar sunt conştiente că este nevoie de soluţii pentru fluidizarea traficului prin comună.
„Nu sunt de acord cu lărgirea la 4 benzi. Dar avem nevoie de racorduri noi cu Timişoara. Trebuie să avem noi penetraţii spre Timişoara pentru a devia traficul de pe strada principală”, a declarat Victor Malac, primarul comunei Dumbrăviţa.
Drumul este unul judeţean, aşa că decizia de lărgire aparţine Consiliului Judeţean Timiş. Aleşii au, miercuri, de aprobat banii pentru studiul de fezabilitate pentru lărgirea drumului. Întreg proiectul pentru modernizarea drumului care trece prin Dumbrăviţa este de 9 milioane de euro. CJT vrea să acceseze fonduri europene pentru finanţare.
UPDATE: Consilierii judeţeni au aprobat lărgirea drumului care trece prin Dumbrăviţa la 4 benzi. Acum se va realiza proiectul tehnic, urmând ca întreaga documentaţie să fie trimisă la ADR Vest pentru finanţare. „Nu vreau să transformăm Dumbrăviţa într-o comună de pe DN1. Nu schimbăm regimul, nu va fi trafic greu. Avem un termen de 16 noiembrie pe celebra axa 6.1 pe POR unde putem să depunem proiectul. Îi asigur pe locuitorii din Dumbrăviţa că lucrurile se vor desfăşura ca până acum şi pe viitor, dar nu pe 2 benzi ci pe 4”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele CJT.