4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Scandal de proporții cu hunedoreni, în județul Sibiu

Două persoane au fost transportate la spital, iar două mașini au fost avariate.

Două persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu şi două autoturisme au fost avariate în urma unei încăierări care a avut loc între opt femei şi bărbaţi, în localitatea Mohu, potrivit Poliţiei şi Ambulanţei.

“La data de 14 august, în jurul orei 21,00, in curtea unui imobil din localitatea Mohu, între 8 persoane, femei şi bărbaţi, a izbucnit un conflict pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, conflict în urma căruia un bărbat in vârsta de 40 de ani, localnic, a suferit vătămări corporale care au necesitat transportul şi internarea sa în spital. De asemenea, au fost avariate doua autoturisme aparţinând celor implicaţi, persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 47 de ani, din judeţul Hunedoara şi localnici”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, Elena Welter.

Potrivit sursei citate, “în cauză s-a deschis un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de încăierare, respectiv distrugere, cercetările fiind continuate la nivelul Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, in vederea stabilirii tuturor circumstanţelor incidentului şi aplicării măsurilor legale conform competenţei”.

Printre răniţii transportaţi al spitalul din Sibiu se numără şi o femeie de 25 de ani din Mohu, “care a suferit traumatisme corporale în urma unei altercaţii”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Sibiu, Liliana Blaga. AGERPRES

Sursă: hunedoaralibera.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :