Scandal cu focuri de armă în vestul țării. Patru persoane, reținute după ce au atacat polițiștii veniți să aplaneze conflictul VIDEO

269

Patru persoane din Ciumeghiu au ajuns, marți seară, în Arestul Poliţiei Bihor, fiind reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţia de ultraj sub formă agravantă, respectiv tulburarea liniştii şi ordinii publice, după ce i-au atacat pe poliţiştii chemaţi să intervină la aplanarea unui scandal conjugal.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii i-au despărţit pe cei doi soţi, iar femeia a vrut să plece împreună cu ei. În acel moment, polițiștii au fost atacaţi de familia bărbatului, aceştia îmbrâncindu-i pe poliţişti şi lovindu-i cu pietre.

Pentru a-i linişti pe agresorii de etnie romă, polițiștii au fost obligaţi să folosească spray iritant, dar şi să tragă trei focuri de armă în aer. În final, atacatorii, trei bărbaţi şi o femeie, au fost imobilizaţi cu ajutorul mascaţilor.

Aceştia au fost conduşi la sediul Poliţiei Salonta, unde au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pe numele lor fiind deschis un dosar penal pentru ultraj sub formă agravantă, tulburarea liniştii şi ordinii publice.

sursa – ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.