Populația județului Timiș a scăzut cu aproape 5 procente în ultimii zece ani, arată primele date ale recensământului populației realizat de Institutul Național de Statistică, anul trecut.
Şeful Directorul Direcției Regionale de Statistică Timiș, Sorin Belea, spune că rezultatele parțiale ale recensământului arată o populație rezidentă de 650.533 de locuitori, mai mică cu 33.000 de locuitori față de recensământul din 2011.
Datele INS mai arată o creștere importantă a locuințelor construite din 2011 până în 2022, cu aproximativ 40 de mii. Următorii indicatori ai recensământului – informații detaliate pe sexe, nivelul studiilor inclusiv pe localități vor fi făcute publice la finalul lunii ianuarie. Procesarea tuturor datelor culese în cadrul recensământului trebuie finalizată până în decembrie 2023.