Decizie definitivă în cazul cererii de retrocedare a satului Nadăş. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat recursul făcut de cei care solicitau să li se retrocedeze întreg teritoriul satului.
Povestea a început în anul 2006, când o familie a solictat retrocedarea satului. De atunci, localnicii s-au aliat şi a început lupta cu presupuşii proprietari. În 2006 a început judecarea, iar în 2014 DNA descoperea că actele în baza cărora s-a aprobat iniţial retrocedarea sunt false. Începe un alt proces, care, iată, vineri, 9 iunie, se încheie.
Urmează acum ca sătenii să redevină proprietari, iar membri familiei Colţeu, cei care au cerut retrocedarea, vor fi cercetaţi penal. Asta pentru că certificatul de moştenitor care a stat la baza procedurii de restituire s-a dovedit a fi fals. Alături de ei va fi cercetat şi judecat şi notarul care a iscălit actele.