Pereţii bisericii din Tăuţii Megherăuş (Maramureş) au fost vandalizaţi de o persoană care a vrut să le transmită preoţilor un mesaj: să nu mai facă gălăgie cu slujbele difuzate prin intermediul boxelor.
Fotografia cu mesajul scris pe peretele bisericii a fost postată pe Facebook de Radu Oltean. „O perioadă oamenii au îndurat. Nu dădea bine să te iei de Biserică că ţi-era frică că te bate Dumnezeu. Sau Părintele, sau enoriaşii mai cucernici. Cei care comentau sau rugau preoţii să mai taie volumul Sfintei Liturghii li se replica că majoritatea oamenilor se bucură să aude dumnezeieştile cântări şi să-şi pună termopane dacă nu le place. Iată că într-un orăşel din apropierea oraşului Baia Mare, Tăuţii-Măgherăuş, unde enoriaşii se săturaseră să tot asculte slujbele la difuzor, dat la maxim (se auzea şi la 2 km distanţă), cineva, cu simţ civic, probabil personificarea furiei întregului cartier, a lăsat un mesaj pe Sf. Lăcaş”, scrie Radu Oltean pe contul său de Facebook.
Incidentul a ajuns şi în atenţia poliţiei. „La data de 3 mai, poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş au fost sesizaţi că peretele exterior al unei biserici din oraş a fost distrus. Verificările efectuate au relevat că în noaptea de 2 spre 3 mai, persoane necunoscute au scris cu vopsea albă diferite mesaje pe peretele exterior al bisericii de lemn. Prejudiciul a fost estimat la valoarea de 1.500 de lei.
sursa – adevarul.ro