Ne vrem a fi Capitală Europeană a Culturii. Ce arătăm străinilor care ne caută? Avem ce arăta! Dar ne căznim în a-i duce şi pe acolo pe unde am putea fi unici?
Sunt mulţi cei care caută o altfel de aventură, aceea a fantomatismului, a singurătăţii, a unicităţii. Acolo pe unde fantomele umblă libere pe străzi, fără a fi “bântuite” de localnici, ele fiind singurii locuitori ai acestor sate părăsite. Multe dintre ele, nu sub 10 locuitori, ci cu 0 locuitori.
Unul dintre aceste sate este şi Bunea Mică, din zona Făgetului, care este complet depopulat din 2002. Pe vremuri, cea mai mare comunitate a satului era de etnie maghiară.
Un altul este Nadăş, tot cu 0 locuitori. La o aruncătură de băţ de Timişoara, la nord de Recaş, satul este ascuns într-o zona deluroasă izolată. Nadăşul are aproape 800 ani, a trecut prin multe, pe la otomani, pe la habsburgi, dar a rămas neclintit, doar oamenii au plecat din el. În 1910 avea 740 locuitori, acum are 0.
Tot cu 0 locuitori este şi Cireşu Mic (Criciova), ce se află nu departe de Lugoj. Satul are o istorie mai recentă, fiind menţionat drept cătun prin 1954. În vatra fostului sat s-a ridicat după 1990 mănăstirea “Sfânta Treime – Pereu”.
Am putea uşor aminti şi de sate în care puţinii locuitori ce au rămas se încăpăţânează să moară acasă.
Unul dintre acestea este şi Hodoş (Brestovăţ), cu 3 locuitori, cu o istorie de prin 1323, sat părăsit printre dealurile Lipovei. Aici se aşezaseră pentru prima dată slovacii şi ungurii. Asta era prin secolul XIX-lea, dar care are o biserică construită în 1774.
Un altul este Topla, unde mai convieţuiesc 6 locuitori. Satul, care aparţine de comuna Mănăştiur, a fost atestat în 1514.
Biserica de lemn de la Topla, se află la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara şi a fost ridicată în 1746, la Remetea Lunca, şi apoi donată în 1807 credincioşilor din satul Topla. Biserica a fost adusă pe tăvălugi, trasă de 24 de perechi de boi şi reaşezată şi consolidată cu ajutorul credincioşilor şi în mod deosebit de către un locuitor din Remetea Lunca, maistor în construcţii.
Topla a fost menţionată pentru prima dată în documente de la 1514-1516, ca proprietate a lui George de Brandeburg. În 1597 aparţinea lui Ştefan Török, iar la 1620 a fost donată lui Ştefan Bethlen. Este posibil ca satul să fi fost pustiit în timpul stăpânirii otomane şi al bătăliilor turco-austriece.
În anul 1717, Topla avea 10 case. Niciodată nu a fost un sat prea populat.
Un alt sat ar mai fi Checheş (Secaş), cu 7 locuitori. Cu un trecut medieval glorios, satul aparţinea de Cetatea Şoimoş (Arad), dar în perioada ocupaţiei turceşti a fost complet pustiit, fiind repopulat prin veacul al XVIII-lea, ajungând la aproape 800 de locuitori după cel de-al Doilea Rpzboi Mondial.
Puţinii locuitori ce îi mai are satul sunt cei care au cumpărat aici câte o căsuţă de vacanţă.
Se pot ţese poveşti frumoase în jurul legendelor acestor sate părăsite, care nu sunt altceva decât o mină de aur în portofoliul autorităţilor care răspund de aceste sate, şi care şi-ar putea îmbogăţi bugetul cu agroturismul.
