Șase campioni chemați la națională

131

Proaspăta campioană are cei mai mulți jucători convocați pentru meciurile echipei naționale a României. Șase rugbiști din Ronaț se reîntorc la București la trei zile distanță de câștigarea titlului.

Nationala de rugby a României are un program încărcat în luna iunie. Stejarii vor disputa trei meciuri de verificare contra Japoniei, Canadei și Braziliei. Selecționerul Lynn Howells și-a făcut deja lotul pe care se va baza la aceste partide, iar campioana SCM Timișoara Saracens are cei mai mulți jucători chemați sub tricolor: Eugen Căpățână, Andrei Rădoi, Valentin Popârlan, Jack Umaga, Vlăduț Popa, Tangimana Fonovai.

Și asta în condițiile în care destui internaționali timișoreni sunt absenți din cauza accidentărilor. Stephen Shennan, Mădălin Lemnaru, Jody Rose, obișnuiți ai primei reprezentative, sunt indisponibili. Acestora li se adaugă Cătălin Fercu tot din motive medicale. Fundașul Timișoarei și al naționalei suferă de aviofobie și evită deplasările lungi cu avionul, motiv pentru care s-a și ales cu o suspendare din partea federației în anul 2011. În urmă cu 6 ani, Fercu a refuzat deplasarea în Noua Zeelandă și s-a ales cu o interdicție de câteva luni de a juca pentru club.

Sub comanda galezului Lynn Howells lucrurile au revenit la normal și problema lui Fercu a fost înțeleasă. Fundașul va rămâne în țară și e posibil să se prezinte la echipa națională doar pentru jocul cu Brazilia, singurul de pe teren propriu.

Stejarii vor juca cu Japonia, în 10 iunie, la Kumamoto, apoi cu echipa Canadei pe 17 iunie, la Edmonton. Rugbiștii revin în țară pentru testul din 24 iunie cu Brazilia.

SCM Timișoara Saracens a câștigat duminică seara al patrulea titlu de campioană după o finală adjudecată cu 17-16 în fața lui CSM Știința Baia Mare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.