4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Sârbi prinși la frontiera de vest cu 12,5 kg de cannabis!… FOTO

Poliţiştii de frontieră au depistat doi cetăţeni sârbi care intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera verde.
In bagajele bărbaţilor au fost descoperite mai multe pungi ce conţineau o substanţă vegetală, suspectă a fi cannabis, în greutate de peste 12,5 kg.

În data de 22 august 2016, în jurul orei 06.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au observat, cu ajutorul sistemului de supraveghere cu termoviziune, două persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre Serbia, spre teritoriul României.
Imediat, o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş s-au deplasat în zonă şi au reţinut persoanele în cauză, la aproximativ 800 m de frontieră, acestea fiind conduse la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni sârbi, în vârstă de 46, respectiv 24 ani.
La primele verificări, s-a constatat că aceştia aveau asupra lor un bagaj, în care s-au găsit 10 pungi cu o substanţă vegetală cu miros înţepător, în greutate de aproximativ 12,6 kg.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, contrabandă calificată şi introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul sau exportul de droguri de risc, fără drept.
Cei doi cetăţeni sârbi au fost prezentaţi procurorului D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, în vederea continuării cercetărilor, iar substanţa găsita asupra lor a fost trimis spre expertizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Unui bărbat din Timiș i-au fost furați bani din mașină. Polițiștii l-au găsit pe făptaș

Un bărbat de 51 de ani a fost reținut pentru furt. Acesta a furat o sumă mare de bani din mașina unui bănățean din...

Poliția Locală a primit colindători

Perioada Sărbătorilor de iarnă reprezintă cel mai bun prilej de a împărți bucurie prin cântec, prin zâmbete și prin cuvinte frumoase celor cărora colindătorii...

Citește și :