Sărbătoare mare: Ce semnificație are Paștele Blajinilor

902

În fiecare an, la o săptămână după Duminica Învierii, după Duminica Tomii, numeroşi creştini ortodocşi prăznuiesc Paştele Blajinilor. Praznicul este cunoscut sub numele de Prohoadele, Paştele Morţilor sau Lunea morţilor.

De Paştele Blajinilor, creştinii merg în cimitir şi se roagă împreună cu preoţii pentru sufletele celor decedaţi. Apoi, împart nevoiaşilor ouă, cozonaci şi vin. Deși sărbătoarea este în acest an luni, 9 mai, oamenii vor merge în cimitire de duminică. Încă din ajunul sărbătorii, creştinii se ocupă de curăţenia generală în cimitire şi de îngrijirea mormintelor. Apoi, gospodinele pregătesc bucatele tradiţionale (ouă roşii, cozonac şi pască).

Tradiția spune că, în ziua praznicului, fiecare gospodină trebuie să aştearnă pe mormântul familiei o pânză sau un prosop, pe care aşază bucatele pe care le împarte în memoria rudelor decedate. Copiilor li se împart câte un ou roşu, dulciuri pregătite de gospodină, sucuri de fructe şi câte o lumânare aprinsă, scrie telegrafonline.ro.

După împărţirea bucatelor la mormântul familiei, gospodina duce restul bucatelor la masa de obşte, care se face în cimitir sau în curtea bisericii. La masa de obşte, pentru comemorarea tuturor morţilor, se adună preoţii, dascălii şi toţi credincioşii veniţi la comemorarea din cimitir. Se crede că, de Paştele Blajinilor, sufletele morţilor sunt libere şi pot să guste din bucatele pregătite special pentru ei şi primite de pomană. La Paştele Blajinilor nu se pomenesc numai morţii cunoscuţi în familie, ci toţi strămoşii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.