Sărbătoare la Ghiroda, cu fostele glorii ale fotbalului românesc

793

Aseară, pe stadionul “Emilian Pavel” din Ghiroda, s-a jucat, în nocturnă, pentru prima dată un meci de fotbal, unde echipa locală ACS Ghiroda a întâlnit o parte dintre stelele fotbalului românesc, fotbalişti porniţi spre marile echipe ale ţării din Timişoara. Câteva din numele celor care au păşit pe noul teren: Miodrag Belodedici, Florin Bătrânu, Gabriel Torje, Titi Varga, Romario Benzar, Ioan Ovidiu Sabău, Paul Codrea, ş.a.

Meciul a avut două reprize a câte treizeci de minute fiecare, lovitura de începere fiind dată de multipla campioană de gimnastică, Simona Amânar.

În pauza meciului a avut loc ceremonia de decernare a titlului de Cetățean de Onoare a Comunei Ghiroda lui Paul Constantin Codrea (jucător cu 44 de meciuri în echipa României), şi lui Alexandru Ionuţ Miculescu (campion mondial U 21 la dans sportive în 2016), ambii sportivi din Ghiroda.

Încă de la primul fluier al arbitrului, meciul a fost echilibrat, fără incidente, prima repriză terminându-se la egalitate, scorul 1-1, golurile fiind marcate de Emanuel Pătraşcu (ACS Ghiroda) şi Romario Benzar (oaspeţi). Cea dea doua repriză a fost puţin mai “vulnerabilă”, dar în cele din urmă jocul a fost tot echilibrat din ambele părți (lucru ce ar putea să îl înveţe şi Poli Timişoara, care de cele mai multe ori este străină de joc, teren şi minge).

În repriza a doua au fost marcate tot două goluri, de la gaze Florin Dochiţă şi de la oaspeţi Iosif Rotariu, scorul final fiind 2-2.

“Astăzi am avut un meci eveniment cu “Legendele României”, a fost un meci echilibrat, cu un scor la egalitate, şi sperăm ca jucătorii să fie într-o formă foarte bună pentru meciul de baraj de luna viitoare, meci de promovare în Divizia C. Ne dorim foarte mult acest lucru şi vom face tot ce se poate pentru această promovare, iar targhetul va fi Divizia B”, a pus Ionuţ Stănuşoiu, primarul comunei Ghiroda.

Să vedem părerea unuia dintre cei mai cunoscuţi şi populari jucători, rămas legendă a fotbalului: “Am fost invitat de Paul Codrea să inaugurăm această frumoasă bază ce se află la Ghiroda, cu sistemul de nocturnă, am răspuns cu plăcere invitaţiei, ocazie cu care m-am întâlnit cu foştii colegi cu care am jucat la Naţională. Mi-a făcut o deosebită plăcere de a ne revedea, de a mai face câte un meci între noi, să ne amintim de timpurile când jucam împreună, în aceeaşi echipă, sau unii ca adversari. Personal aş vrea să-i mulţumesc domnului primar şi să îl felicit pentru că a făcut un asemenea teren. Băieţii sunt tineri, ştiu să joace şi pot face o combinaţie între tineri şi “bătrâni”. Trebuie să fie uniţi şi să muncească, şi e nevoie de un proiect de ridicare a tinerilor, fiindcă am văzut că le place fotbalul şi pot ajunge nişte fotbalişti buni. Pentru asta, cheltui şi pe urmă ai şi rezultate. Mă bucur foarte mult pentru această revedere”, a spus Miodrag Belodedici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.