Sunt o multitudine de zile de sărbătoare pe paln național, dar și mondial. De la „ziua cuiului îndoit” până la cea a „consumului moderat de afine” sunt și mai serioase, dar și unele lipsite de noimă. Ca bănățeni ne bucură mult că bijuteriile naturale ce sunt munții sunt cinstite așa cum merită. Aici în munți au găsit adăpost, dar și resurse de trai cei ce se încumetau să părăsească liniștea câmpiilor.
Munții au oferit dezinteresat totul: lemnul pădurilor, iarba proaspătă a fânețelor, fructe, ciuperci dar și minuntele brânzeturi meșterite de oieri pricepuți. Munții Țarcu își așteaptă oaspeții în acest sfârșit de săptămână. Se vor distra, odihni, vor face sport sau drumeții. Toți pot găsi ceva interesant în munți. O singură condiție este de bază. Să nu lase în urmă deșeurile de care natura nu are nevoie.
Zeci de voluntari ajutaţi de Rangerii Juniori din Munţii Ţarcu au pregătit pentru sâmbătă, 26 mai, 15 ateliere, destinate în special elevilor de gimnaziu. Sunt aşteptaţi peste 150 de elevi de la şcolile din Timișoara și din localitățile învecinate Munţilor Ţarcu: Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Măru, Rusca Montană, Glimboca, Vârciorova, Armeniş și Teregova.
În cadrul acestor ateliere elevii vor învăţa prin joc şi cu voie bună despre biodiversitatea din Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu, despre reciclarea și refolosirea obiectelor, despre importanța surselor de energie alternative, despre pregătirile necesare unei drumeții la munte, manevre de prim ajutor în situații de urgență, dresajul câinilor folosiți în operațiuni de salvare montană.
Pentru că Munții Țarcu oferă posibilități variate de a petrece timp de calitate în natură, voluntarii au pregătit, diverse activităţi în aer liber în Poiana Mărului – încurajând dezvoltarea unui turism durabil în această zonă. Astfel, copiii pot parcurge Traseul Tematic La Mesteceni din Poiana Mărului, unde sunt provocați să găsească mici comori în natură, pot experimenta plimbarea cu caiacul pe lac, vor face jocuri-lecţii de supraviețuire în sălbăticie, vor face experimente cu elemente din natură, vor trage cu arcul, se vor da pe tiroliană etc.
Ziua Munţilor Ţarcu este organizată în cadrul proiectului Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu, derulat de Asociația Altitudine Filiala Banat cu susținerea financiară a sponsorului principal RESTART ENERGY și a sponsorilor Baustern și Vila Dor. În cele șase ediții ale acestui proiect, peste 1700 de elevi au participat la lecții despre Situl Natura 2000 Munții Țarcu în școli și în natură, 320 de elevi au participat la diferite concursuri, 170 de elevi au participat la tabere Ranger Junior în Munții Țarcu, unii dintre ei reprezentând chiar Situl Natura 2000 Munții Țarcu la Taberele Internaționale ale Rangerilor Juniori organizate de către Federația Europarc anual, în mai multe parcuri naționale din Europa (2013 Germania, 2014 Cehia, 2016 Letonia și 2017 Elveția).
Partenerii care au contribuit la organizarea acestui eveniment sunt: Asociația de Ecoturism din Poiana Mărului, Clubul de Turism Concordia Lugoj, echipa ”Păpușile Bunicii”, echipa ”Câinii de salvare Gugulania Caransebeș” și școlile: Liceul Tehnologic ”Sf. Dimitrie” Teregova, Școala Gimnazială Zăvoi, Școala Gimnazială Măru, Școala Gimnazială Glimboca, Școala Gimnazială Rusca Montană, Școala Gimnazială Vârciorova, Școala Gimnazială Armeniș, Școala Gimnazială Turnu Ruieni și Școala Gimnazială Borlova.
Evenimentul face parte din evenimentele European Day of Parks, organizate de organizațiile din cadrul Federației Europarc, sărbătorind în acest fel înființarea primelor parcuri naționale din Europa (în 24 mai 1909 în Suedia).