Preşedintele Donald Trump a interzis intrarea refugiaţilor sirieni în SUA pe termen nelimitat şi a suspendat primirea, în general, de refugiaţi în SUA timp de patru luni.
Măsurile sunt prevăzute într-un ordin executiv amplu, semnat vineri de preşedintele american, prin care acesta îşi propune să stopeze intrarea în SUA a „teroriştilor islamişti radicali”, informează BBC.
Mai mult, a fost interzis accesul în SUA pentru cetăţenii din şapte ţări musulmane, pe termen de trei luni.
Ordinul executiv a fost semnat la Pentagon, după ceremonia de depunere a jurământului de către noul secretar al Apărării, gen. James Mattis.
„Iniţiez noi măsuri de control pentru a menţine în afară Statelor Unite teroriştii islamişti radicali. Nu îi vrem aici”, a subliniat preşedintele american, în cursul ceremoniei de învestitură.
„Vrem să fim siguri că nu vom lăsa să intre în ţară noastră aceleaşi ameninţări pe care soldaţii noştri le combat peste hotare (…) Nu vom uita niciodată lecţiile lui 11 septembrie” 2001, a spus Trump, făcând trimitere la atentatele comise în SUA de gruparea Al-Qaida.
Textul integral al ordinului a fost făcut public la câteva ore după ce a fost semnat.
Printre măsurile conţinute se află:
– suspendarea programului de primire de refugiaţi în SUA pentru 120 de zile,
– interzicerea primirii de refugiaţi din Siria pe termen nelimitat, până când vor fi făcute „schimbări semnificative”,
– interzicerea accesului în SUA, pentru 90 de zile, pentru cetăţeni veniţi din Irak, Siria, Iran, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen,
– pentru acceptarea viitoare a cererilor unor refugiaţi pe motiv de persecuţie religioasă, va fi luată în calcul solicitarea doar dacă persoana respectivă face parte dintr-o minoritate religioasă în ţară respectivă,
– stabilirea unui plafon de 50.000 de refugiaţi în 2017 – mai puţin de jumătate din limita superioară stabilită de către Barack Obama.
Într-un interviu televizat difuzat înainte de semnarea ordinului, preşedintele Trump a afirmat că creştinii ar trebui să aibă prioritate înaintea sirienilor care solicită statutul de refugiat, în viitor.
Alte măsuri incluse în ordin prevăd revizuirea amplă a informaţiilor solicitate din toate ţările pentru a aproba o viză de intrare în SUA, trecerea în revistă a regimurilor de vize între naţiuni, pentru a se asigura că sunt condiţii „cu adevărat reciproce” pentru cetăţenii americani şi suspendarea imediată a programului Visa Waiver.
În document se precizează că excepţii de la cele mai multe restricţii se vor face de la caz la caz.
Ordinul lui Trump a atras reacţii dure
Măsurile decise de Donald Trump au fost condamnate de organizaţii de apărare a drepturilor omului, democraţi, personalităţi, iar presa din SUA, care a consultat surse juridice, atrage atenţia că ordinul ar putea bloca reîntoarcerea în America a 500.000 de rezidenţi legali, aflaţi în călătorii în afară ţării.
Senatorul democrat Kamala Harris a avertizat că „în timpul Holocaustului, nu am reuşit să lăsăm refugiaţi ca Anne Frank în ţară noastră. Nu putem lăsa istoria să se repete”. De asemenea, primarul din New York, Bill de Blasio, s-a declarat „profund întristat” de faptul că preşedintele Trump a trimis un mesaj atât de diferit de convingerile părinţilor fondatori ai SUA.
La rândul sau, senatorul Chuck Schumer, membru al Partidului Democrat, a declarat că „acesta este unul dintre cele mai înapoiate şi dezagreabile ordine emise de preşedinte”. „Pe obrajii Statuii Liberatii curg lacrimi în această noapte, când tradiţia Americii de a primi imigranţi, care există încă de la fondarea ţării, a fost călcată în picioare. Primirea imigranţilor şi a refugiaţilor nu este doar un gest umanitar, dar (această practică) a dus la stimularea economiei şi la crearea de locuri de muncă de-a lungul timpului”, a spus Schumer.
Şi Malala Yousafzai, adolescentă laureată a premiului Nobel, care a fost împuşcată de talibani din cauza eforturilor ei de a educa femeile din Pakistan, a scris că are „inima frântă”. „America întoarce spatele unei istorii de deschidere faţă de refugiaţi şi imigranţi – persoane care au ajutat la construirea acestei ţări, oameni hotărâţi să muncească din greu pentru şansa la o nouă viaţă”, a adăugat Malala Yousafzai.
Consiliul pentru relaţii islamo-americane a anunţat că va intenta un proces federal pentru a contesta constituţionalitatea ordinului lui Trump, „deoarece scopul său aparent este de a interzice accesul în SUA a oamenilor de credinţă islamică din ţări majoritar musulmane”, scrie The Guardian.
„Nu există nicio dovadă că refugiaţii, care sunt verificaţi mai mult decât orice alţi oameni care intră în ţara noastră, reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Acest ordin se bazează pe bigotism, nu pe realitate”, a declarat Lena F. Masri, reprezentantă a Consiliului.
Şi şeful Facebook, Mark Zuckerberg, s-a arătat „îngrijorat” de măsurile preşedintelui republican cu privire la refugiaţi şi imigranţi. „Trebuie să menţinem siguranţa în această ţară, dar ar trebui să facem acest lucru concentrându-ne pe oamenii care chiar reprezintă o ameninţare”, a scris Zuckerberg pe Facebook.
Aplicarea unor astfel de restricţii dincolo de cei care constituie ameninţări reale ar avea ca rezultat diminuarea sentimentului de siguranţă pentru toţi americanii „ca urmare a deturnării resurselor, în timp ce milioane de oameni fără documente legale care nu reprezintă o ameninţare vor trăi cu frică deportării”, a mai spus el.
Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) au cerut sâmbătă administraţiei Trump să ofere în continuare azil oamenilor care fug de război şi persecuţie, subliniind că programul federal de reinstalare a refugiaţilor este vital.
„Nevoile refugiaţilor şi ale migranţilor din întreagă lume nu au fost niciodată atât de mari şi programul american de reinstalare (a refugiaţilor) este unul din cele mai importante din lume”, au afirmat într-o declaraţie comună cele două agenţii ONU cu sediul la Geneva.
Ministrul de Externe al Franţei, Jean-Marc Ayrault, a declarat, sâmbătă dimineaţă, că este cu adevărat îngrijorătoare decizia preşedintelui Donald Trump de a suspenda în mod temporar programele de relocare a refugiaţilor în Statele Unite.
„Asta nu poate decât să ne îngrijoreze. Primirea refugiaţilor care fug din calea războiului şi a persecuţiei face parte din datoria noastră”, a declarat şeful diplomaţiei franceze, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel.