Șapte afgani, descoperiți într-un TIR la vama cu Ungaria

44

Un grup de șapte migranți din Afganistan a fost descoperit în remorca unui TIR la vama cu Ungaria. Transfugii erau ascunși pintre husele auto ce urmau să ajungă în Cehia.

„În data de 16.12.2020, în jurul orei 01.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 41de ani, conducând un ansamblu rutier format înmatriculat în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, huse auto pe ruta Turcia – Cehia. În urma controlului fizic al autovehiculului, poliţiştii de frontieră au constatat că sigiliul aplicat pe compartimentul marfa este lipit, sens în care au procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite ascunse în compartimentul marfă şapte persoane”, a transmis Poliția de Frontieră.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani si doi minori, în vârstă de 12 şi 15 ani. Tinerii, care sunt solicitanţi de azil în România, au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.