Anunţat cu surle şi trâmbiţe încă din primăvară, şantierul de lărgire la 5 benzi a Pasajului Jiul nu a demarat nici acum. Lucrările mai aşteaptă, la fel şi şoferii, pentru că un aviz de la Autoritatea Feroviară Română nu a ajuns în vestul ţării.
„Nu am primit avizul pentru Pasajul Jiul. Ne aşteptam să-l primim, este vorba despre ultimul aviz, cel de la AFER. Nu mai e un proces complicat. Vom depăşi acest moment şi vom începe lucrările”, anunţă în continuare primarul.
Contractul a fost semnat încă din luna aprilie, dar ordinul de începe al lucrărilor nu poate fi emis încă. Şoferii trebuie să ştie că vor circula cu restricţii.
„Trebuie puse semnele de circuaţie pentru noul aranjament. Se va circula cu restricţii”, a încheiat primarul.
Pe parcursul lucrărilor, şoferii vor putea trece pe sub pasaj, dar vor ocoli strada Jiul. Traseul este Splaiul Titulescu – strada Anton Seiller – bulevardul Republicii – Pasajul Jiul – Calea Circumvalaţiunii.
Lărgirea Pasajului Jiul la 5 benzi costă 17,6 milioane de lei şi banii provin exclusiv din bugetul local.