Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai mari sărbători a lumii creștine. Este o sărbătoare religioasă cu dată fixă, celebrată în 15 august de credincioșii ortodocși, greco-catolici și romano-catolici. În lumea satului tradițional hunedorean, unde cultul Fecioarei Maria a fost întotdeauna la mare cinste, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului era ținută cu sfințenie.

“Nu există niciun om care să poată lăuda cum se cuvine plecarea dumnezeiască a Maicii Domnului din această viață, nici dacă ar avea mii de limbi sau dacă ar avea mii de guri pentru aceasta. Mai mult decât atât, nici dacă toate limbile oamenilor răspândiți pe toată fața pământului s-ar aduna laolaltă, tot nu ar ajunge la măsura unor laude după cuviință. Căci Maica Domnului este mai presus de orice măsură a laudei” (Sfântul Ioan Damaschin).

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului celebrează moartea și înălțarea Sfintei Fecioare cu trupul la cer. Potrivit Tradiției Bisericii, Sfânta Fecioară a mai trăit 11 ani dupa înălțarea la cer a  Mântuitorului. Arhanghelul Gavriil, cel care i-a adus Sfintei Fecioare “Buna Vestire” că-L va zămisli pe Fiul lui Dumnezeu, este cel care îi va spune Maicii Domnului ziua în care va trece la cele veșnice. Trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer de Mântuitorul Hristos, Cel care a înviat “cu moarte pe moarte călcând”, și nu a cunoscut stricăciunea. Mutarea la viața cerească a Maicii Domnului s-a făcut prin puterea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos, care o va încorona Regină a Cerurilor.

Patriarhul Daniel spune că Adormirea Maicii Domnului este şi mutare la ceruri, care nu este nici înviere şi nici înălţare. “Această mutare a ei nu este numită înviere, pentru că ea nu s-a arătat pe pământ cu trupul înviat ca să fie văzută de oameni cum S-a arătat Hristos. Nu se numeşte nici înălţare, pentru că nu s-a înălţat la ceruri cu propriile puteri, ci se numeşte mutare”, nuanțează Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. “Maica Domnului este icoana vie a Bisericii care trece pe oameni de la viaţa pământească trecătoare la viaţa cerească netrecătoare”, ne învață Patriarhul Daniel.

Pentru Papa Francisc, taina Adormirii Maicii Domnului ne amintește că ”a-l sluji pe Dumnezeu numai cu trupul este o acțiune de sclavi, iar a-l sluji numai cu sufletul este ceva ce se împotrivește firii noastre omenești”. “Existența Fecioarei Maria s-a desfășurat ca viața unei femei oarecare din timpul său: se ruga, ținea familia și casa, frecventa sinagoga… Dar orice faptă zilnică era întotdeauna săvârșită de ea în uniune deplină cu Isus. Pe Calvar această uniune a ajuns la punctul culminant în iubire, compasiune și suferința inimii. De aceea, Dumnezeu i-a dăruit o participare deplină și la învierea lui Isus. Trupul Sfintei Maici a fost ferit de putreziciune, la fel ca trupul Fiului”, a spus Sfântul Părinte în predica de anul trecut la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Tradiții în satul hunedorean

Etnologul hunedorean Marcel Lapteș descrie în cartea sa “Anotimpuri magico-religioase” importanța acestei sărbători în mai toate satele hunedorene. Postul de două săptămâni ce precede Adormirea Maicii Domnului era ținut cu aceeași strictețe ca și postul Sfintelor Paști. Sărbătoarea era deosebit de importantă pentru femei, mai ales pentru cele însărcinate, care trebuiau să nască în această perioadă, și pentru cele care se căsătoreau. Potrivit etnologului, se deschide astfel, un important sezon de nunți (16 august – 14 noiembrie), un adevărat ciclu uman de regenerare a vieții.

Redăm mai jos principalele tradiții consemnate de etnologul Marcel Lapteș în studiul său.

„În Ținutul Pădurenilor, Sântămăria Mare este o importantă sărbătoare etno-religioasă. În special femeile făceau cel mai mare pelerinaj din an la o mănăstire din afara ținutului – Mănăstirea Prislop din Silvașul de Jos, Țara Hațegului, unde a viețuit un mare cleric român (la mijlocul sec. al XX-lea) Ieromonahul Arsenie Boca, recunoscut prin puterile sale miraculoase, considerat al treilea ctitor al mănăstirii (Ișfănoni Rusalin – Pădurenii Hunedoarei). Femeile însoțite de babele vindecătoare aduceau la sfințit o sumedenie de plante (fertilizatoare) unele știute doar de ele.

În satele din zona etnofolclorică a Orăștiei, ziua era importantă ca celebrare a sufletelor morților despre care se credeau că s-ar întoarce noaptea acasă pentru a fi ospătați de cei vii. Astfel, femeile din Mărtinești mergeau la biserică cu „coliva de pomană” (în special colăcei și vinars), „pântru ăi morți din familie, da’ și din tăt satu’, iară la icoana Sfintei Mării puneam multe flori câteva din ele le aduceau acasă de le puneam la grindă să se uște că erau ăle mai bune de leac”, ne spunea o bătrână, Verghelia Bălaș, din sat. Dacă sărbătoarea avea semnificația pomenirii morților și a pomenilor date pentru cei în viață, aceeași mare importanță o are Sântămăria Mare în viața cotidiană a familiei țărănești. Se mai păstrează și astăzi precepte, dar și interdicții, legate de această zi, pentru bunul mers al vieții și treburilor, ca apărătoare de rele și durere, oraculare, prevederi meteorologice și multe altele din universul rural al comunităților.

(…) În Țara Zarandului, bătrânele considerau ziua Adormirii Maicii Domnului, ca cea mai importantă pentru alungarea spiritelor rele ce puteau împieta nașterea „unor muieri mai slabe și neștiutoare” după cum ne zicea baba Aslău Ileana, din Bulzești, pentru că, arăta în continuare, „o dată cu Adormirea Maicii să făceau leacuri bune, că diavolii erau fără putere”.

Sărbătoarea avea un mare prestigiu și în comunitățile momârlane din Valea Jiului. De Sântămărie Mare, țăranii, după ce dis de dimineață, înainte de răsăritul soarelui se spălau cu apă neîncepută, se închinau la icoana Maicii Domnului și-i cereau să le dea belșug și mană la animale iar pe lupi și urși să-i țină departe de stâne. Ciobanii urmau același ritual ce se încheia cu lovirea bâtei în pământ de șapte ori. Sătenii din Valea Mureșului de la bazinul Streiului și până la Zam cred că dacă înfloresc trandafirii pe la Sântămărie „toamna va fi lungă și cu multă roadă în livezi” (inf. Alexandra Brânda, satul Gurasada). Bătrânii din Țara Hațegului păstrează și astăzi obiceiul să poarte căciulă între Sântămărie și Sângiorz. Ei nu uitau să schimbe pălăria cu căciula „că doară o venit Adormirea…”.

Sursa: glasul-hd.ro