Mihai Leu (55 de ani), fostul mare campion de box al României, a transmis un prim mesaj după ce a fost internat în stare gravă la Spitalul Fundeni.
Mihai Leu a fost transferat zilele trecute de la o clinică privată la Spitalul Fundeni, în stare foarte gravă, dar acesta a transmis că acum se reface, chiar dacă a fost într-o situație în care i s-au dat zero șanse de supraviețuire.
Mihai Leu a dezvăluit că s-a internat în urmă cu o lună la spitalul privat pentru o înlocuire a unui stent la rinichi, iar din această cauză a ajuns în situația critică prin care a trecut.
„Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și că mi-ați transmis energia voastră pozitivă. Din păcate, în urmă cu o lună, într-un spital privat din București, la o banală înlocuire a unui stent la rinichi, am ajuns în situația în care șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0.
Familia a cerut transferul de urgență la Institutul Clinic Fundeni, iar acum sunt bine datorită domnului profesor Irinel Popescu și al echipei sale. Cu ajutorul lor, sunt în viață acum și mă recuperez. O să vă țin la curent și sper să vă aduc numai vești bune”, a transmis Mihai Leu pe pagina personală de Facebook
Mihai Leu a fost diagnosticat în 2014 cu cancer la colon, iar acesta a suferit trei operații, una chiar în luna mai a acestui an.
Sursa: https://www.gsp.ro/