Timp de sute de ani, această arie a Banatului Montan s-a clădit pe energii clasice, poluante. Probabil că vremea ca lucrurile să se schimbe a sosit demult. Timpul energiilor alternative, ecologice, ar trebui să fie deja aici. Este momentul ca şi în Caraş-Severin, în Banat, în general, să pătrundă cu mai multă vigoare astfel de idei, dar care să nu rămână doar la stadiul de idei, ci să depăşească discuţiile sterile, domeniu în care românul e maestru.
Ne obligă la asta nu numai imperativele noilor economii, nu doar necesităţile acute de protecţie a mediului, dar şi serioasa recesiune economică cauzată de deteriorarea elementului industrial sau căderii pieţelor tradiţionale de produse industriale grele. Civilizaţia actuală este, pe măsură ce se dezvoltă, un tot mai mare devorator de energie, probabil cel mai mare „vampir“ energetic pomenit vreodată, iar resursele clasice sunt deja limitate. În alte ţări, producţia de energie curată – eoliană, solară sau… botanică – este deja la loc de cinste. Ea nu e în măsură, deocamdată, să înlocuiască în totalitate sistemele clasice, dar poate fi un adjuvant serios. Mai ales că investiţiile în această zonă nu sunt deloc mari, faţă de cantităţile de energie produse.
Cei care călătoresc în Austria sau chiar şi în Ungaria pentru prima oară sunt frapaţi de adevăratele păduri de instalaţii eoliene şi de vastele dealuri şi câmpii cultivate cu rapiţă. Sunt toate semne ale mugurilor unei civilizaţii bazate pe energii neconvenţionale. Banatul, în general, este pe deplin pretabil la astfel de soluţii, numai că nimeni nu le ia foarte în serios. Cei care ar putea produce instalaţii eoliene spun că în România nu există piaţă pentru ele, dar nu există pentru că ieşim greu din era „coşului de fum“. Eolienele de pe Semenic sunt relicvele dezamăgitoare ale unui experiment nereuşit. Unul care a devansat, prin tehnologie, gândirea energetică din acei ani. Dar asta nu înseamnă că proiectele de genul acesta trebuie abandonate. Caraş-Severinul dispune de zone cu vânt constant şi puternic, care trebuie identificate, bine delimitate şi, ulterior, folosite ca atare pentru producerea energiei. Timid, lucrurile au început să se miște la Oravița și în Clisura Dunării, unde au apărut și funcționează instalații eoliene.
Consiliul Judeţean și-a propus, cu ceva timp în urmă, prin intermediul proiectelor din cadrul Programului de vecinătate România – Serbia, și acest tip de dezvoltare, inclusiv în Banatul Sârbesc. Aceste proiecte legate de evaluarea potenţialului eolian din partea Banatului de Sud vin destul de târziu, din perspectiva noastră, dar e mai bine decât deloc. El urmăreşte să identifice exact acele zone în care se poate dezvolta infrastructura eoliană pentru producerea de energie verde, având în plus, un mare atribut: păstrarea nealterată a mediului natural. Consiliul judeţean, împreună cu factori specializaţi de la Universitatea „Eftimie Murgu“ şi cu reprezentanţi din Serbia au realizat, în urmă cu câțiva ani, o bază de date a arealelor specifice și au elaborat chiar o hartă detaliată a acestor zone, care să conducă, ulterior, la o strategie în domeniu. Este un prim pas în această direcţie, dar proiectul ar trebui continuat şi cu atragerea de investitori pe acest segment. Aceştia, creând o industrie eoliană, producând şi vânzând energie mai ieftină şi ecologică, pot fi acel mult aşteptat motor ar dezvoltării economiei regionale de care avem atâta nevoie. Mai mult, industria reșițeană se poate axa, în parte, pe producția de elemente specifice acestor instalații. Pentru că numai aşa se poate închide cercul.