Săndel Pelici, un timișorean prea bun pentru Timișoara

662

Fiu al legendarei Mariana Drăghicescu, ”Privighetoarea Banatului”, timișoreanul Pelici a fost stoper al Politehnicii de la jumătatea anilor ’90, poate ultima echipă frumoasă a alb-violeților în variantă clasică. Rotariu, Gușatu, Vlaicu, Băban, Stoicov, Almășan, Artimon, Călin, Săvoiu, Varga, Kovacs, Velcea.

Apoi a luat-o pe calea antrenoratului. A debutat ca principal în prima ligă la doar 30 de ani, la Alba Iulia. S-a impus rapid ca un meseriaș în domeniu. Om serios, de mare caracter, pasionat și dedicat fotbalului, are darul de a crea o atmosferă deosebită în vestiar, de a fi foarte apropiat de fotbaliștii săi.

A antrenat, după orașul Marii Uniri, la Reșița, Brașov, Turda, Sibiu, Tg. Mureș, Rm. Vâlcea, Oradea, Mioveni, în unele locuri de mai multe ori.

Din vara anului trecut a revenit la Sibiu, dar nu la Voința, pe care o promovase în Liga I în 2011, ci la noua echipă a cetății săsești care l-a propulsat pe Klaus Iohannis la Cotroceni. FC Hermannstadt.

Ce a făcut la Sibiu s-a putut vedea săptămâna trecută, la meciul de Cupă cu Steaua. Și se poate vedea în clasamentul ligii secunde, unde echipa cu denumire germană e mare favorită la promovare.

Săndel Pelici, Alexandru pe numele din buletin, n-a avut până acum șansa de a conduce un club cu mari pretenții. Dar timp are.

Ce e însă ciudat este că el n-a antrenat niciodată, în cei vreo 15 ani de când activează pe bancă, în Timișoara!

La noi sunt alții. Leo Grozavu, Bogdan Andone, Florin Marin, Petre Grigoraș…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.