Polițiștii locali continuă monitorizarea locațiilor în care sunt organizate șantiere, cu scopul prevenirii încălcării normelor privind gestionarea deșeurilor și luarea măsurilor legale acolo unde situația impune acest lucru.
În luna august, polițiștii locali au verificat mai multe locații, constatându-se încălcarea legislației privind gestionarea deșeurilor din construcții și demolări pe raza municipiului Timișoara, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 32.500 lei.
Astfel, firma care se ocupă de construcția magazinului Ikea, în zona Calea Aradului, a fost sancționată în aceste zile cu 2500 lei, pentru murdărirea domeniului public cu praf și noroi, impunându-se termenul de 3 ore pentru spălarea carosabilului, lucru care s-a și întâmplat.
O firmă de pe Aleea Chișodei care s-a aflat în aceeași situație, a fost sancționată, tot cu 2500 lei, pentru lipsa rampei de spălare a roților autovehiculelor care ieșeau din șantier, iar societatea care efectuează lucrări în Piața Libertății nr. 2 a fost sancționată cu 2500 lei pentru ocuparea domeniului public cu materiale de construcții fără plata taxelor aferente.
Pentru aceeași faptă a fost sancționată cu 1500 lei și o persoană fizică, pe str. Brașov. Alte două sancțiuni au fost aplicate ieri, unui conducător auto, 1500 lei, care a murdărit carosabilul cu roțile autovehiculului după ce a ieșit dintr-un șantier de pe str. Ion Ionescu de la Brad, și o sancțiune de 2000 lei șantierului Egeria de pe aceeași stradă, pentru neamenajarea căilor de acces.
Societatea care gestionează construcția din zona centrală Cina a fost sancționată cu 20.000 de lei pentru pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor. Polițiștii locali au aplicat anul acesta un număr de 89 sancțiuni pentru nerespectarea regulamentului privind gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări în Municipiul Timişoara.
Atragem din nou atenția atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice să se informeze și să ia toate măsurile legale privind gestionarea deșeurilor din construcții, pentru a evita astfel aplicarea de sancțiuni contravenționale drastice, fiind efectuate permanent verificări de către polițiștii locali pe această linie.
Sursa: https://politialoctm.ro/