În aceste zile, discuțiile din spațiul public sunt marcate de probabila adoptare a unui proiect de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. La data scrierii acestor rânduri, proiectul mai sus menționat putea fi lecturat pe site-ul Camerei Deputaților, astfel că, jurist fiind, am fost foarte atras de ideea de a-l citi. Și pentru că orice articol de presă impune o anumită strictețe în privința dimensiunii sale, mă voi mărgini la a analiza, pe scurt, doar câteva din prevederile mai sus evocatului proiect legislativ. Concret, mă refer la următoarele dispoziții:

(i) art. 3 lit. a): „carantina persoanelor — măsură (…) constând în separarea fizică a persoanelor suspectate de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spații special desemnate de către autorități, la domiciliu sau în locația declarată de către persoana carantinată, stabilită prin decizie motivată a Direcției de Sănătate Publică pentru fiecare persoană identificată (…)”;

(ii) art. 3 lit. d): „izolarea — măsură care constă în separarea fizică a persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale unui agent patogen, la domiciliu sau într-o unitate sanitară, în vederea monitorizării stării de sănătate și/sau aplicării unui tratament (…), în scopul vindecării și reducerii gradului de contagiozitate”;

(iii) art. 3 lit. j): „persoană bolnavă — persoană care suferă de o boală infectocontagioasă care prezintă la examenul medical clinic obiectiv semnele sau simptomele caracteristice bolii, astfel susceptibile de a constitui un risc epidemiologic sau biologic”;

(iv) art. 3 lit. m): „suspect de a fi infectat sau contaminat — acea persoană sau bun considerat ca fiind expus unui risc epidemiologic sau biologic și care poate constitui o sursă de răspândire a bolii”;

(v) art. 3 lit. n): „persoană suspectă — provine din zona în care există epidemie, risc epidemiologic, cu un agent patogen, pe perioada de incubație, în baza dovezilor științifice sau persoana care a intrat în contact direct cu o persoană infectată sau bunuri contaminate cu agentul patogen, până la trecerea perioadei de incubație sau apariția semnelor sau simptomatologiei clinice sau paraclinice a bolii”.

Mai toate dispozițiile legale mai sus citate ridică o serie întreagă de probleme, legate însă în primul rând de caracterul lor în bună măsură lipsit de claritate. Textele folosesc, după caz, una din următoarele sintagme: „persoană suspectată de a fi infectată”, „persoană purtătoare a unui agent patogen”, „persoană afectată de o boală infectocontagioasă”, „persoană bolnavă”, „suspect de a fi infectat sau contaminat” și „persoană suspectă”.

Este neîndoielnic faptul că, menționând cele șase expresii, legiuitorul a intenționat să distingă între ipotezele acoperite de ele. Numai că textele legale care vehiculează aceste șase noțiuni sunt foarte puțin clare și furnizează senzația că sensurile unora dintre ele se suprapun. O atare împrejurare face ca încadrarea unui individ în oricare din cele șase situații acoperite de acest proiect legislativ să depindă, în exclusivitate, de medicul aflat în postura de a-i face respectivului individ o primă și singulară evaluare medicală. De priceperea sau de stângăcia profesională a acestui medic depinde forma lipsirii de libertate — carantinare sau izolare — a celui asupra căruia planează chiar și o minimă suspiciune că ar putea fi infectat de un agent patogen, cu potențial contaminant, că s-ar fi putut infecta, că a interacționat cu una sau mai multe persoane posibil sau într-adevăr infectate ori că a intrat, la un moment dat, într-un perimetru în care s-a înregistrat un număr mai mare sau mai mic de infectați sau probabil contaminați. Atenție la numărul, varietatea și gradul de (in)certitudine al tuturor acestor posibile ipoteze!!! Desigur că lipsa de rigoare a legiuitorului poate fi scuzată doar prin raportare la viteza cu care a fost redactat acest controversat proiect de lege. Numai că tocmai această lipsă de claritate în privința semnificațiilor și, implicit a consecințelor juridice generate de una sau alta din cele șase noțiuni — lipsă care iese în evidență mai ales dacă încerci să faci un minim efort în a le compara sensul! — poate face loc abuzului. Totul depinde de un singur medic. Cel puțin asta lasă să se înțeleagă acest proiect de lege. Iar un medic poate greși. Și poate decide asupra libertății persoanei și, indirect, asupra libertății celor care, într-un fel sau altul, depind de cel evaluat din punct de vedere medical. Căci ce altă semnificație poate avea art. 7 alin. (7) din același proiect de lege, text potrivit căruia „când măsura izolării a fost luată față de o persoană bolnavă în a cărei ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicție, o persoană căreia i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoană care, datorită vârstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, autoritatea competentă este încunoștințată, de îndată, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire pentru persoana respectivă”?

În tot acest noian de reguli și de noțiuni, vă invit să reflectați la un text constituțional plasat în partea finală a art. 23 din prețioasa noastră Constituție: „Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală”. Iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, la rândul ei, că orice formă de internare medicală este, în sine, o formă de lipsire de libertate, comparabilă și, deci, asimilabilă situației în care se găsește cel arestat sau aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea. Filosofia proiectului de lege recent adoptat de Camera Deputaților este foarte departe de esența dispoziției constituționale mai sus evocate. Pentru că, în logica acestui proiect, pentru a fi lipsit de libertate, nici nu trebuie ca cineva să suspicioneze că ai săvârșit vreo infracțiune.

E suficient să dai naștere suspiciunii că este infectat cu un oarecare agent patogen, cu potențial contaminant. Iar această din urmă suspiciune se poate naște și dintr-un banal strănut sau dintr-un inocent tușit, cauzat de mușcătura mai lacomă a unui sandwich, în graba cu care iei o gustare pe terasa unui local situat la câțiva zeci de metri de propriul birou.