Sâmbăta, zi lucrătoare? Ce spune iniţiatorul proiectului de lege

279

Un proiect de lege depus de PNL prevede ca sâmbătă să devină zi lucrătoare, a anunţat, marţi, şeful Serviciului de Comunicare al Ministerului Muncii, Cristian Vasilcoiu. În schimb, deputatul PNL Dan Vîlceanu, iniţiatorul proiectului, susţine că acest proiect a fost înţeles greşit de reprezentantul PSD.

Proiectul însă ar lăsa la latitudinea angajatului să aleagă dacă munceşte sâmbătă plătit sau la schimb cu o altă zi liberă din săptămână, susţine iniţiatorul.

În urma anunţului făcut de Cristian Vasilcoiu, deputatul PNL Dan Vîlceanu a transmis următoarele: „Circulă o informaţie, interpretată stupid de nişte pesedişti, asupra căreia vreau să fac nişte precizări: Nu am depus nici un proiect în care sâmbătă devine zi lucrătoare. Proiectul de lege pe care l-am propus nu schimbă cu nimic programul de lucru de 40 de ore, ci se referă strict la orele suplimentare care sunt şi rămân opţionale. Proiectul pe care l-am depus nu impune obligaţii nici pentru angajaţi, nici pentru angajatori, ci doar permite celor două părţi să îşi facă programul aşa cum doresc. Astfel, angajatorii îşi rezolvă problema deficitului de personal în perioade aglomerate, iar angajatul primeşte mai mulţi bani dacă doreşte lucreze într-o zi de repaus. Repet, orele suplimentare sunt opţionale, angajatul alege dacă lucrează sau nu, angajatorul nu-l poate obliga, iar proiectul meu nu schimbă acest lucru. Oferă doar posibilitatea plăţii în bani şi nu cu timp liber în cazul în care orele suplimentare sunt prestate într-o zi de repaus săptămânal”, a scris, Dan Vîlceanu, pe Facebook.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.