Clinica de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a fost dotată cu aparatură medicală de înaltă tehnologie, miercuri 22 noiembrie, de către Salvaţi Copiii şi Fornetti.
Este vorba de o masă radiantă, un monitor de funcţii vitale, două infuzomate şi două perfuzomate indispensabile unui act medical urgent, pentru copiii născuţi prematur. La eveniment au participat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Organizația Salvați Copiii România, Amalia Năstase, ambasador al campaniei de reducere a mortalității infantile Salvați Copiii România, Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei, dr. Ovidiu Adam, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu, prof. dr. Mărioara Boia, şef Clinica Neonatologie prematuri Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu, prof. dr. Mihai Gafencu, președinte Salvați Copiii filiala Timișoara, Tóth Csaba, general manager, Fornetti Romania şi Robert Șerban, poet şi om de televiziune din Timişoara.
Cu acest prilej, Dan Diaconu, a spus: “Lucrările la Corpul B avansează foarte bine şi sper ca anul viitor, în vară, să se finalizeze. Atunci, Spitalul de Copii Timişoara va deveni unul dintre cele mai importante ca spaţiu şi ca dotare din ţară. În anii viitori trebuie să facem corp comun pentru ca investiţiile în spitale să continue şi să se menţină la acelaşi nivel. Va fi extrem de greu, dar sunt convins că, dincolo de efortul Primăriei Timişoara, vom beneficia de sprijinul întregii comunităţi”.
Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Organizației Salvați Copiii România, a atras atenţia că mai e mult de lucru pentru ca să fie redusă mortalitatea infantilă în ţara noastră. „Medicii susţin că la nivel rural au loc multe cazuri de mortalitate infantilă. Noi lucrăm cu prioritate în Timiş, în Jimbolia şi în Moşniţa Nouă. În total noi activăm în 14 judeţe, în comunităţile rurale. Lucrăm cu mămicile care fac parte din comunităţile unde nu există medic de familii. De când am început programul rata mortalităţii infantile a scăzut de la 11 la 1000, la 7,3 la 1000. Media europeană este de 3,6 la 1000. Aşadar mai avem un drum lung de străbătut. Sprijinirea programului de reducere a mortalității infantile pe care Salvați Copiii îl implementează de șapte ani deja înseamnă o investiție atât în sistemul de sănătate, cât și în viitorul copiilor născuți prematur”, a declarat Gabriela Alexandrescu.
În România, unul din 10 copii se naşte prematur şi are nevoie de asistență medicală adecvată încă din primul minut de viață, pentru a supraviețui și pentru a recupera decalajul, astfel încât să facă față mediului extern. Datele arată că 90% dintre copiii prematuri sau extrem prematuri (sub 32 de săptămâni) supraviețuiesc în țările dezvoltate, iar în regiunile slab dezvoltate 90% dintre acești copii mor (Raport WHO Born too soon). Prin urmare, Organizația Salvați Copiii a lansat un apel către companiile din Romania de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România. Trebuie menționat faptul că această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero. Suma direcționată nu poate fi mai mare de cinci la mie din cifra de afaceri și nu poate depăși 20% din impozitul pe profitul datorat statului, iar plățile trebuie făcute până la 31 decembrie 2017. În ultimii șase ani, Salvați Copiii România a investit peste trei milioane de euro în dotarea a 77 de maternități și secții de nou-născuți din 39 de județe ale țării, cu aproximativ 380 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea a peste 31.000 de copii.
“Atingem aproape 100.000 de euro investiţi în aparatură medicală pentru Spitalul Louis Ţurcanu Timişoara şi vor urma şi alte investiţii necesare unităţii sanitare. De aceea mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi în toţi aceşti ani. În decembrie 2017 va urma o altă vizită când vor fi dotate celelalte secţii de nou-născuţi din oraşul nostru”, a sublinait dr. Mihai Gafencu, preşedintele Salvaţi Copiii Timiş.