Salvată în ultimul moment de la sinucidere! Au rămas uimiți când au aflat cine este salvatorul

407

O întâmplare cutremurătoare a avut loc, luni, pe râul Someș, în apropiere de o zonă de agrement din Satu Mare. O tânără a încercat să de sinucidă dar a fost salvată de la înec de un bărbat fără adăpost care era întâmplător în zonă.

„Paula G., în vârstă de 31 de ani, s-a aruncat de pe pod, în zona de picnic din Satu Mare din cartierul Micro 16, în scop suicidal, dar – din fericire – a fost salvată de o persoană fără adăpost care a intrat în apă și a tras-o pe femeie pe o mică insulă de nisip”, potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare, Paula Gabor.

Un polițist local ajuns la fața locului a fost cel care i-a spus salvatorului ce manevre de resuscitare trebuie să facă pentru a salva victima.

Un echipaj cu barcă pneumatică, însoțit de o ambulanță, s-a deplasat la fața locului, iar femeia a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe (UPU), pentru investigații suplimentare.

sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.