Salvamontist bruscat pe pârtie! Un turist a aruncat cu vin într-o ambulanță VIDEO

394

Un salvamontist a fost agresat de un turist, pe pârtia Kalinderu din Bușteni, după ce o ambulanță care a ajuns la un caz a intrat în apropierea pârtiei și ar fi „deranjat” turiștii cu copii! „Avem și noi copii mici și ne sperie copiii!”, s-au revoltat oamenii. Culmea este că autospeciala a fost chemată chiar la cazul unui copil rănit pe pârtie.

Incidentul a avut loc sâmbătă, la baza pârtiei Kalinderu din Bușteni, scrie observatornews.ro. Salvatorul montan a vrut să aplaneze un conflict între echipajul de pe o ambulanță și turiști, dar a fost bruscat de un individ!

Ambulanța s-a apropiat de zona în care se aflau turiștii și de aici a pornit scandalul. Deranjat de semnalele acustice ale autospecialei, un turist a aruncat cu paharul cu vin fiert spre ambulanță. Atunci, un salvamontist de la Serviciul Public Județean Salvamont Prahova a intervenit pentru a aplana conflictul, dar a fost el însuși agresat de turiștii recalcitranți.

”Regretabil, și gestul turiștilor, și lipsa totala a forțelor de ordine. Oricum, noi, ca personal operativ de intervenție, continuăm sa ne facem datoria, aceea de a fi alături de cei care, într-un moment nefericit, au nevoie de sprijinul Salvamont. Poate acesta este răspunsul firesc la faptul ca avem un grad de răspuns de 100% la accidentele montane, ca intervenim la peste 6000 de cazuri anual și ca acordam ajutor și salvam mii de vieți. Salvamont Romania, întotdeauna prietenii Dumnevoastră de nădejde de pe cărările munților!”, au anunțat reprezentanții Salvamont.

@dany_niram

#fyp #busteni #romania #2021

♬ sunet original – Daniel

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.