-4.9 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Salonul Industriei Ușoare, ediție de vară 2022 FOTO-VIDEO

Imediat după răsturnarea de regim de după anul 1989 a apărut ideea de a venit în fața publicului cu tot ce însemna domeniul confecțiilor, tricotajelor, îmbrăcăminte și alte accesorii din domeniul îndeobște cunoscut ca „industrie ușoară”. Iar în același timp fabricile dar și micii meșteșugari din domeniul încălțămintei și al pielăriei au dorit să expună produsele lor pentru o mai bună cunoaștere a cerințelor publicului.

Așa au apărut în sălile de la Bastion două expoziții cu se fabrica pe atunci la noi în județ. Cele două saloane în timp au fost unificate rezultând prima formă a ce este acum Salonul Industriei Ușoare, după cum explică Vladimir Culea, unul din veteranii expozițiilor de profil. Deși memoria dânsului este foarte ascuțită este aproape imposibil de specificat ce număr poartă ediția din această vară. De peste treizeci de ani au fost zeci (poate sute?) de astfel de expoziții cu tot ce este circumscris ideii de ținute elegante de la pantofi până la cele de pus pe cap. În anii de început au fost doar două ediții pe an, apoi, foarte repede, s-a trecut la trei-patru și chiar șapte ediții de saloane ce se adresau în special celor ce voiau să fie eleganți.
După o oarecare stagnare din motive de izolare anul acesta deja se poate lăuda cu astfel de manifestări ce au intrat în obișnuința timișorenilor. Dar această obișnuință este în egală măsură și a expozanților ce nu pot accepta să nu apară cu rafturile pline la Centrul Expozițional de pe bulevardul Eroilor de la Tisa.

De azi ( 22 iunie) și până în data de 26 iunie 2022, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare de anul acesta.
Și-au anunțat participarea peste 50 de companii din țară, atât producători cât și comercianți, care oferă spre vânzare o gamă largă de articole de sezon: îmbrăcăminte și lenjerie intimă, încălțăminte, marochinărie și accesorii, produse cosmetice, bijuterii și gablonţuri, cadouri.

Târgul de produse tradiționale din exterior întâmpină vizitatorii cu dulciuri de casă, produse naturiste, produse apicole, produse de carmangerie, unități de alimentație publică.
Expoziţia este deschisă de miercuri până sâmbătă, orele 10 00 – 20 00 , iar duminică, orele 10 00 – 18 00 .

Publicul are acces gratuit la eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Moș Crăciun a vizitat două familii din Timiș! Cei mai bucuroși au fost copiii

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Moș Crăciun a trecut pe la casele a două familii din Timiș. Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, polițiștii din...

Solstițiul de iarnă – despre această zi și explicațiile știinfice din spatele fenomenului

Data de 21 decembrie marchează solstițiul de iarnă. Această zi va fi cea mai scurtă din an, iar noaptea va fi cea mai lungă....

Citește și :