Salarii și pensii mărite degeaba. Cumpărăm mai puțin cu mai mulți bani în buzunare

75

Cumpărăm mai puțin cu mai mulți bani în buzunare. Cu toate că românii au impresia că nivelul de trai a crescut în același timp cu salariile și pensiile, în realitate cheltuim mai mult pentru același coș de cumpărături comparativ cu anii precedenți. Creșterile salariale făcute din pix, necorelate cu productivitatea, au dus la inflație. România este țara cu cea mai mare rată a inflației anuale din Uniunea Europeană!

Dacă în 2015 cumpăram un kilogram de cartofi cu 1,70 lei, anul acesta cu aceeași sumă ne permitem doar 680 de grame.

Cu toate că avem mai mulți bani în buzunare, nu înseamnă că ne permitem mai mult. Inflația mușcă din puterea de cumpărare reală. Practic, dăm mai mulți bani pentru același coș de cumpărături și servicii, dar traiul nostru de zi cu zi, fără să schimbăm calitatea, a devenit mai scump. Creșterea salariilor și pensiilor a dus la inflație, pentru că nu au fost corelate cu productivitatea.

Un studiu realizat de jurnaliștii de la Hotnews, bazat pe datele de la Institutul Național de Statistică, arată că în aproape toate zonele din țară, românii cumpără mai puțini cartofi în 2019 comparativ cu anul 2015. Scumpirile s-au simțit și la produse nealimentare și servicii.

Rata anuală a inflației a urcat la 4,1% în luna iulie. România are, de șapte luni consecutive, cea mai mare inflație anuală din Uniunea Europeană.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.