Consiliul Local al Municipiului Deva va dezbate, în ședința ordinară de marți, 24 iulie, propunerea primarului Florin Oancea de majorare a salariilor angajaților din administrația locală.
Potrivit proiectului de hotărâre, decizia a fost luată pentru că, în prezent, bugetul local permite o majorare a salariilor de bază urmare a reorganizării (serviciile funcționează cu un număr redus cu 63 de posturi). Printre factorii care permit majorarea salariilor se numără și tragerile autorizate din liniile de credit.
„În vederea recuperării parțiale a salariului net, salariile fiind diminuate începând cu luna ianuarie 2018, în urma consultării organizațiilor sindicale reprezentative propun stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici prin majorare cu un procent de 10% față de nivelul aflat în plată în luna iunie”, se arată în expunerea de motive semnată de primarul Florin Oancea.
În ceea ce privește salariile personalului contractual, primarul propune ca acestea să fie stabilite diferențiat, asigurând însă o creștere de minim 10% a salariilor de bază.
Salariile angajaților din administrația publică locală deveană au fost majorate în iulie 2017. Din 1 ianuarie 2018 însă, prin trecerea obligațiilor fiscale de la angajator la angajat, salariile nete au fost afectate în sensul diminuării cu aproximativ 17%.
sursa: hunedoaralibera.ro