8 C
Timișoara
vineri 29 noiembrie 2024

Salarii majorate pentru profesori și personalul auxiliar. Care sunt procentele de creștere și când vor fi acordate

Ministrul Educației, Ligia Deca, vorbește despre salarii majorate pentru personalul din Învățământ: „În ceea ce privește categoriile de personal pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ, discutăm despre o creștere medie de 9,86 %, pentru personalul nedidactic discutăm despre creșteri medii de 24%, pentru funcțiile didactice din învățământul preuniversitar discutăm despre o creștere medie de 6,7%”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unor audieri în Parlament, cu privire la proiectul bugetului pentru anul 2023. Nu e clar dacă aceste creșteri sunt prinse deja în bugetul pentru 2023 sau sunt planuri pentru următoarea lege a salarizării.

Menționăm că Ligia Deca nu a dat detalii suplimentare despre cum se vor face aceste creșteri salariale și de când se vor aplica. Personalul nedidactic nu este pe grila de salarizare din învățământ în Legea 153/2017.

„În ceea ce privește creșterile salariale, un subiect de interes, pentru că, într-adevăr, cea mai bună investiție pe care o putem face este investiția în resursa umană din educație. Discutăm despre o creștere de 4,36% a bugetului total pentru salarii. Creșterile salariale sunt moderate, însă vor fi actualizate ulterior îndeplinirii reformei privind sistemul public de salarizare, prevăzut în PNRR”, a spus Deca.

Potrivit ministrului, noua lege a salarizării „va repara actualele dezechilibre de sistem” și va crește salariile personalului din învățământ: „Practic, în anul 2023, în vară vom vedea propunerea de noua lege a salarizării, care avem încredere că va repara actualele dezechilibre de sistem și va crește, așa cum cred eu că merită cadrele didactice, salariile din sistem.

În 2023, vom respecta prevederile legii 153 din 2017, asigurându-ne în același timp că sunt bani pentru a asigura plata tuturor salariilor la timp. Concret, în ceea ce privește categoriile de personal pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ, discutăm despre o creștere medie de 9,86%, pentru personalul nedidactic discutăm despre creșteri medii de 24%, pentru funcțiile didactice din învățământul preuniversitar discutăm despre o creștere medie de 6,7%, pentru funcțiile didactice din învățământul universitar discutăm despre o creștere de 4,5%”, a declarat Ligia Deca.

Întrebare Alexandru Kocsis: În proiectul noilor legi ale educației se prevede că profesorii debutanți vor începe cu salariul mediu pe economie – astăzi, estimat la 6789 de lei. Ați renunțat oficial la această promisiune, din moment ce nu ați prins bani suficienți pentru modificări ale salariilor? Conform sumei pe care dumneavoastră ați acordat-o, în nouă buget este permisă doar o mărire de doar 4.3%. Atât permite bugetul pe care l-ați proiectat dumneavoastră. Vă mulțumesc!

Ligia Deca: De asemenea, sigur că, așa cum spuneam și aici, cred că voi răspunde și la ultima întrebare adresată de către domnul parlamentar Cocsis. Măririle salariale corespunzătoare noii legi, care sigur că va aduce lucrurile pe un alt fundament în ceea ce privește grila de salarizare, vor fi cuprinse în buget în anul școlar sau universitar următor, de după adoptarea legilor educației în Parlamentul României. Bugetul se realizează pe legislația în vigoare. Așadar, trebuie să prevedem aceste măriri salariale în momentul în care ele vor intra în vigoare legislativ. Și eu una îmi doresc ca ca acest lucru să se întâmple cât de repede.

Informații de context

Ieri, Ligia Deca a anunțat că, pentru anul 2023, creșterile salariale ale profesorilor sunt moderate.

Amintim că Edupedu.ro a scris că salariile cadrelor didactice și ale angajaților din Învățământ cresc cu doar 4,3%, în medie, în 2023, conform fișei bugetare a Ministerului Educației. – detalii aici

Într-un proiect de ordonanță de urgență, publicat luna trecută de Ministerul Finanțelor, era precizat că salariile din Educație vor fi majorate cu 10% în anul 2023.

În urmă cu exact o lună, ministrul Educației, Ligia Deca declara că se discută creșterea salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2023, dar că procentul de majorare este încă în discuție. Cu toate acestea, nicio altă declarație nu a mai fost făcută pe acest subiect de vreun alt oficial guvernamental sau de către sindicatele din învățământ.

Sursa: https://www.edupedu.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Rezultatele comunicării Programului Cultural Național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023 (Perioada 2022-2024)

Timișoara, 28 noiembrie 2024 – Programul Cultural Național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023 continuă să își lase amprenta asupra orașului, dar...

Un medic de excepție din Timis s-a stins. A fost fondatorul ,,Patronatului Medicilor de Familie” din județ

"Cu profund regret, Patronatul Medicilor de Familie Timis anunta trecerea in nefiinta in data de 28 noiembrie 2024 a colegului nostru, Dr. Sarbovan Vlad...

Citește și :