Ziua de 1 august vine cu o veste bună pentru bugetari. Aceştia vor avea salarii mai mari începând cu această lună.
Un număr de 650.000 angajaţi din sistemul bugetar vor beneficia de aceste creşteri care se vor aplica în două etape. Pentru acest an, impactul bugetar va fi de 900 de milioane de lei.
Salariile bugetarilor se vor majora din nou în ianuarie 2017, iar costul pentru bugetul de stat de anul viitor va fi de 2,6 miliarde de lei.
Un medic primar ar putea câştiga între 4.100 lei și 5.100 de lei, în funcţie de vechime şi specializare.
De o creştere semnificativă vor beneficia şi profesorii universitari care ar putea ajunge la aproape 7.000 lei pe lună.
Conform ordonanţei, sunt propuse salarii de bază cuprinse între 4.100 lei și 5.105 lei pentru un medic primar și un medic primar dentist, între 2.036 lei și 2.535 lei pentru un farmacist, între 2.760 lei și 3.437 lei pentru un asistent medical, între 1.896 lei și 3.608 lei pentru un profesor. Cuantumul acestor salarii diferă în funcție de specializare, grad și vechime și este completat cu diferite sporuri.
Conform documentului, un profesor universitar pleacă de la un salariu de bază de 2.991 lei și ajunge la 6.935 lei, iar un asistent universitar pornește de la 2.095 lei și se oprește la 2.762 lei. Un rector va avea un salariu de bază între 7.662 lei și 8.819 lei, iar un decan va avea între 6.474 lei și 7.662 lei.
O infirmieră va avea un salariu de bază între 1.365 lei și 1.718 lei, iar un brancardier va avea între 1.360 lei și 1.693 lei. Angajații din sănătate ar urma să primească și bonusuri bazate pe criterii de performanță de la 1 ianuarie 2017.
Cadrele didactice vor primi bonusuri din ianuarie 2018. Bonusurile vor fi acordate de ordonatorii de credite anual, semestrial și trimestrial în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcții. Dascălii vor vedea primele creşteri salariale de la 1 august, urmând ca a doua tranşă să vină tocmai în ianuarie 2017.
Sursa: antena3.ro
[…] Veste buna pentru toti romanii, peste 650.000 de angajati romani vor primi o marire de salariu, relateaza www.banatulazi.ro. […]