Sala de naşteri a Maternităţii Bega la standarde occidentale! Foto – Video

888

După cum a promis, cu ceva vreme în urmă, Prof. Marius Craina, un efort deosebit se va îndrepta, atât financiar cât și logistic, spre Maternitatea Bega. Clădirea este veche și destul de lovită de trecerea timpului. Dar acolo se fac eforturi de a se îndeplini un act medical la fel ca în orice clinică modernă. Azi, a venit vremea ca o parte din aceste eforturi să fie vizibile să fie folosite cu spor.

Sala de naşteri pe cale naturală a fost reabilitată complet de la tavan până la ferestre. Nu au fost uitate nici „amănuntele” crezute de unii ca fiind banale, ca draperiile ce îndeplinesc standarde internaționale.

Vechea, dar de azi reînoita sală de naşteri a Maternităţii Bega arată ca în filmele de reclamă. Lucrările de reabilitare au adus, din nou, curățenia și strălucirea în sală, dar și echipamente de ultimă generație. Oricum aproape întreaga clinică arată deja foarte bine. Dar nu s-a putut închide tot și să se deschidă la terminare. S-a lucrat în mai multe etape în mai mult timp. Au fost de-a lungul timpului investiții deja de mai multe milioane de euro din diverse surse.

Conducere Spitalului Județean și a clinicii a arătat în premieră investiția încheiată. Toată aducerea la zi a scos din buget nu mai puțin de 160.000 de lei. Dar a meritat fiecare ban.

Șantierul a început în urmă cu patru ani. Unii susțin că s-ar fi putut termina și mai repede. Dar se știe că la noi e un dat vechi ce spune că știi când începi o lucrare, dar nu prea se știe când se încheie.

„Practic am renovat aproape toate saloanele de ginecologie, am renovat partea de obstetrică, blocul operator în totalitate, la fel şi compartimentul de neonatologie, dar şi o mare parte din demisol… Procesul a început în 2014, iar investiţia se ridică la câteva milioane de euro. Reabilitarea acestei săli de naştere a costat 160.000 de lei şi a fost făcută prin finanţare de la Consiliul Judeţean Timiş. Mai avem doar o sală de naştere care este nerenovată, ea face parte din cei 20 la sută din spaţiile nerenovate. La saloanele de obstetrică am început deja procedura de renovare”, a precizat directorul Marius Craina.

În scenariul cel mai optimist, până la sfârșitul anului viitor toată maternitate va fi reabilitată şi adusă la cerințe moderne.

Odată cu terminarea noii maternități (dar peste încă ceva ani) aici se va muta, cel mai probabil clinica de Psihiatrie. Acolo nu se mai pot face investiții de nici un fel fiind un alt proprietar, ce cere chirie prea mare. Aceste sume Consiliul Județean nu mai este dispus să le plătească pentru alții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.