S-au ridicat, au plecat și au abandonat pacienții. Demisie în bloc, la secția ATI a unui spital din vestul țării

1796

Situație incredibilă la secţia de ATI a Spitalului din Orăştie. Singurul medic de terapie intensivă, 5 asistente și 5 infirmiere din acea secţie au demisionat, și au făcut-o în cel mai incredibil mod: s-au ridicat şi au plecat, lâsând pacienţii în grija unei singure asistente.

„Sunt stupefiată! Se simt amenințate, în pericol, că pot deveni victime colaterale ale acestui virus. Este un calvar! Nu o să fie activitate pe terapie intensivă, în dimineața asta noi, culmea, chiar în dimineața asta, aveam întâlnire cu un alt medic pe care voiam să-l luam în cadrul spitalului. Doamna a decis să vină la noi, va fi incadrată, dar își va putea începe activitatea doar după Paști”, a declarat Grațiela Achim, managerul Spitalului Muncipal din Orăștie. 

„Cu chiu, cu vai am dat de managerul de la Orăștie și mi-a adus la cunoștință că cinci infirmiere, cinci asistenți medicali și medicul de pe secția de ATI s-au ridicat și au plecat spunând că le este frică să mai facă meseria de medic, să-și mai slujească pacienții. Am întrebat despre motiv. Este lipsa echipamentelor? Mi s-a spus că nu. Acum sunt în drum spre Orăștie. Au acolo tot ce le trebuie, dar au spus că le este frică de acest coronavirus și că dacă vor lucra acolo vor muri. Aceasta este explicația care mi-a fost dată. În spital nu sunt internate persoane infectate cu Covid-19”, spune Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.