Grav accident de circulaţie în această noapte, în urma căruia o persoană a decedat, iar alte două au ajuns la spital.
Un tânăr de 24 de ani a decedat, iar alte două persoane au fost rănite grav în urma unui accident de circulaţie care a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, pe raza localităţii Gârbou.
Potrivit precizărilor făcute miercuri, pentru Agerpres, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea, la intrarea în localitatea Gârbou, un autoturism a intrat într-un parapet metalic.
‘Cauza a fost neadaptarea vitezei de deplasare la condiţiile de drum, respectiv o curbă la dreapta. Şoferul a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi maşina a intrat într-un parapet metalic de pe marginea drumului, parapet ce a pătruns în interiorul autoturismului şi a determinat decesul unei persoane în vârstă de 24 de ani. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a şoferului şi a unui al doilea pasager, de pe scaunul din faţă, în vârstă de 30 de ani. Şoferul are 25 de ani’, a precizat Maria Cristea.
Cei doi răniţi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Poliţia continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului.
sursa: dcnews.ro
foto: arhiva