9.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

S-au introdus restricții în supermarket de Crăciun și Anul Nou. Care sunt acestea

Restricţiile din magazine se vor respecta mai intens în perioada sărbătorilor de iarnă, iar coşurile de cumpărături nu vor fi eliminate, potrivit deciziilor anunţate vineri.

Aşadar, măsurile de siguranţă în caz de COVID se vor menţine şi se vor respecta cu stricteţe în perioada următoare, având în vedere că va fi mai aglomerat din cauza cumpărăturilor pentru sărbătorile de iarnă.

Reprezentanţii supermarketurilor au anunţat că ei nu doresc măsuri mai stricte, făcând însă un apel ferm la respectarea cu atenţie a celor existente: purtarea măştii de protecţie, menţinerea distanţei fizice şi igiena riguroasă a mâinilor.

În ce priveşte coşurile de mână pentru cumpărături, acestea nu vor fi scoase din magazine, aşa cum s-a vehiculat, ci vor putea fi utilizate în continuare, cu respectarea regulilor de igienă a mâinilor.

În acest context, este foarte important procedeul de organizare al magazinelor, pentru ca măsurile de siguranţă împotriva COVID să fie respectate.

La rândul lor, coşurile mari de cumpărături, pe roţi, pot prezenta un avantaj. Specialiştii spun că ele pot ajuta la menţinerea distanţei dintre clienţi, astfel că s-ar putea evita unele aglomeraţii.

Totuşi, cel mai bine este ca un singur membru al familiei să se ocupe de cumpărături, pentru a nu merge o întreagă familie la magazin şi a se forma aglomerări.

Un aspect de care trebuie ţinut cont este zona dintre rafturi, acolo unde se pot crea aglomeraţii.

De asemenea, se vor spori efectivele din magazine care au o relaţie directă cu clienţii, pentru a le transmite acestora mesaje privitoare la evitarea aglomeraţiilor şi fluidizarea traficului de cumpărători în supermarket.

Sursa: www.antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cine este Sergiu Celac, mentorul lui Călin Georgescu

Cine este Sergiu Celac, mentorul lui Călin Georgescu. Intrarea în turul II a independentului a fost neașteptată, prezidențiabilul neparticipând în campanie la dezbateri cu...

Cum să asortezi pantofii cu ținuta? Trenduri de modă disponibile online

Atunci când ne gândim la ținuta perfectă, ultima piesă pe care o alegem sunt pantofii. Cu toate acestea, pantofii au puterea de a schimba...

Citește și :