S-a vânat ilegal pe un fond de vânătoare din județul Timiș cu o armă legală. Și n-a fost Țiriac!…

3901

Doi bărbaţi, 34 şi 19 de ani, au fost depistaţi în timp ce transportau cu un autoturism un căprior, pe care l-ar fi vânat fără drept pe fondul de vânătoare Gottlob.

Poliţiştii oraşului Sânnicolau Mare efectuează cercetări faţă de doi bărbaţi, de 34 şi 19 ani, bănuiţi de braconaj cinegetic.

FOTO 3În fapt, la data de 3 mai a.c., cei doi ar fi fost depistaţi, pe raza localităţii Lovrin, în timp ce transportau cu un autoturism un animal vânat.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbaţii ar fi vânat, fără autorizaţie legală, un căprior pe fondul de vânătoare Gottlob, folosindu-se de o armă deţinută legal.

Poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor arma de vânătoare, mai multe cartuşe, un cuţit şi animalul vânat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept şi braconaj cinegetic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.