Timișoara cu cele peste o mie de străzi ale sale este printre cele mai favorizate municipii ale țării. Dacă până mai ani trecuți de multe decenii nu a mai existat un patinoar al orașului, unde copiii și tinerii să se bucure în voie de bucuriile unei gheți lucioase, acum brusc s-a ajuns în extrema cealaltă.
Fiecare din străzi are unul, două sau zeci de patinoare ad hoc. Adică însumate rezultă nu număr aproape imposibil de contabilizat de alunecușuri de luciul unei oglinzi (murdare).
Timp de două săptămâni, zăpada căzută în mai multe tranșe inegale s-a așezat, bătătorit, topit și iar a înghețat la loc dând naștere la forme de relief de o stranie conformație. Constanta lor este că albul zăpezii a prins culori din cele mai mizere. Toate nuanțele de gri și de culoare incertă a noroiului se găsesc în ghețurile de pe trotuare sau de la intersecții. Cele mai spectaculoase alunecușuri s-au format pe poduri după ploile de mai acum câteva zile.
Lapovița a mai dat un plus de lustru gheții de forme neregulate.
Pietonii, în loc să se bucure de neașteptatul dar al naturii, au început să arunce cu reproșuri și vorbe grele către administrația locală. Nimeni nu vrea să înțeleagă că răspunderea este doar a vremii și a lipsei de spirit civic al cetățenilor urbei ce nu mai au pic de respect pentru eforturile firmelor de specialitate ce le asigură un patinaj fără taxe și fără nici o obligație. Nimeni nu vrea să înțeleagă că nu este ușor să mături zăpada atunci când esti calificat să tunzi iarba sau să fâlfâi motofierăstrăul prin parcuri mimând că te pricepi la toaletat un copac. Dar la lopată și la mătură este muuult mai greu!
„Munți noștri aur poartă!” E drept! Dar în același timp și sare ori diverse alte cloruri. Dar acestea în loc să ajungă impreună cu nisipul pe trotuare este în cel mai bun caz stocat în cine știe ce depozite unde așteaptă vremuri mai grele și mai alunecoase. Doar nimeni nu este nebun să strice bunătate de sare (NaCl pentru specialiști) doar pentru o gheață de doi centimetri grosime. Las să fie acolo cam de două palme grosime și atunci Da! Atunci merită să dai cu sare. Că doar se știe că sare este bună în bucate. Nimeni nu a scos un proverb cu sare pe trotuar.
Șefii mai mari sau mici din onorata municipalitatea stau cu ochi pe geam să vadă dacă cade sau nu o nouă zăpadă. La cel mai mic semn de soare se bucură că iar a trecut o zi „și poate scăpăm și de data asta de ghețuș!” Ochii pe fereastră stau holbați mai ceva ca cei ce țintuiau drobul de sare. „Cade sau nu cade?”
Cei mai cu experiență dau sfaturi anti alunecare: „Lipește maică niște leucoplast pe talpa pantofilor. Precis n-o să aluneci!” Dar nu spun de unde să găsești acel miraculos leucoplast. Că acesta modern nu se lipește nici pe rană și-l pierzi după maximum două minute. Adică un fel de sare pe rană este acest leucoplast pe talpă!
Bunicile (ce întotdeauna dau povețe infailibile) spun că tot secretul este să tragi niște șosete flaușate albe (cum poartă unii politicieni la costumele de stofă englezească) peste ghete. Nu mai aluneci defel. Dar te faci de mai mare cacao chiar și decât politicianul cu lacune de educație și eleganță.
Stațiile de transport în comun erau dotate într-un trecut nu prea îndepărtat cu lăzi cu nisip și sare. Acum după modernizare nici măcar copertina de protecție nu mai există darămite lada bună la orice alunecuș cât de îndărătnic.
Acum la încheierea cu oarecare succes și a acestei noi etape de vreme alunecoasă (ca vremurile) și în speranța că primăvara nu este prea departe și nu vor mai urma mai mult de două sau trei etape de poleiuri am vrut să avem și o părere avizată a unui specialist dacă a fost sau nu doborât recordul de luxații, fracturi, tumefacții și alte necazuri ortopedice. Ghinion din nou! Un mare specialist de îndreptat oasele de la o la fel de mare clinică de specialitate s-a raliat la conjurația tăcerii și nu poate fi contactat prin mijloace uzuale. Adică telefonice. Probabil numărul de fracturi este la secret ca mersul vremii pe vremea dictaturii. Nu se dau date alarmiste că se sperie populația. Mai bine liniște. Tăcerea este de metal prețios. Păcat că această liniște nu se poate împrăștia pe trotuare în loc de clorură de promisiuni!
Etapa a doua a campionatului de alunecuș fără voie se încheie cu scor nedecis. A ținut vremea cu ghinioniștii și a mai topit oglinda de pe trotuare.
Poate mai urmează și alte noi ediții ale competiției.
