Planul primarului Timişoara de a interzice circulaţia rolelor, tricicletelor, monociclurilor sau a trotinetelor a izbutit! Proiectul a fost aprobat de consilierii locali în cadrul plenului de marţi cu 16 voturi pentru.
Proiectul iniţial a suferit însă unele modificări. A fost definită noţiunea de „promenadă”, aşa că acum pieţele Unirii, Libertăţii şi Victoriei, precul şi aleile care le leagă, fac parte din această categorie. Pe aici nu va mai circula niciun mijloc de locomoţie. De asemenea, porţiunea din strada Mărăşeşti, de la bulevardul Gheorghe Lazăr până la ieşirea spre Parcul Botanic, a fost scoasă de sub incidenţa hotărârii de Consiliu Local. Asta pentru că, peste weekend, aici va fi amenajată o pistă pentru circulaţia vehiculelor menționate anterior, dar şi a bicicletelor.
De asemenea, a fost modificat modul de acordare a amenzilor: minorii sunt sancţionaţi cu maximum 400 de lei, iar adulţii cu cel mult 800.
Un consilier PSD a încercat să îi ajute pe cei care folosesc triciclete, monocicluri şi triciclete şi a propus un amendment care ar interzice aceste vehicule numai dacă sunt electrice, motivând că cele fără motor nu prind viteză. Amendamenul nu a întrunit voturile necesare pentru a trece.